monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Parcul Central, transformat în parcare – GALERIE FOTO

Iubitorii maşinilor de epocă au fost aşteptaţi duminică, în Parcul Central, pentru a analiza în detaliu "bijuteriile" la Parada Automobilelor Retro.

Cei pasionaţi de maşini de colecţie, şi nu numai, au venit, duminică, în Parcul Central la Parada Automobilelor Retro, să arunce o privire asupra maşinilor.

La paradă au participat peste 50 de maşini şi câteva motociclete, aduse din toată ţara şi din străinătate. Atenţia vizitatorilor a fost atrasă de maşina pe care o deţine şi Regina Marii Britanii. Sunt doar 70 de modele în lume, iar patru sunt în custodia reginei.


„Aceste maşini venite la paradă sunt economice, de pe vremea lui Mussolini, iar toţi dictatorii au dorit să facă câte o maşină, mică, ieftină şi accesibilă pentru popor. Fiat-ul e maşina poporului, cum Volkswagen-ul era pentru nemţi”, a declarat Ancuţa Chiş, unul dintre organizatorii evenimentului.

O maşina de epocă poate costa mii de euro, însă cea mai scumpă a costat 1.000.000 de euro şi aparţine unui colecţionar din Bucureşti. Pe timpul iernii maşinile nu sunt puse în circulaţie, dar sunt scoase primăvara, când se încălzeşte. Ele pot fi închiriate pentru nunţi, participă la parade şi multe alte evenimente.


Vizitatorii au fost încântaţi de ce au văzut şi nu şi-au putut lua ochii de la maşinile vechi.

„Am venit pentru frumuseţea maşinilor vechi, pentru că îmi aminteşte de tinereţe, dar şi pentru o plimbare prin parc”, a spus unul dintre vizitatori.


„Îmi plac maşinile, sunt pasionat de ele, iar acesta este motivul pentru care am ales să vin astăzi la paradă. Printre preferate se numără Rolls Royce”, a declarat un tânăr vizitator.

Articol scris de Carmen Bizău, studentă la Departamentul de Jurnalism, FSPAC – UBB, anul I