Actualitate
Restricţii de circulaţie, cu ocazia „Zilelor Clujului”
Primăria Cluj-Napoca va restricţiona circulaţia rutieră cu ocazia manifestărilor organizate de „Zilele Clujului”.
Latura vestică a Pieţei Unirii va fi închisă circulaţiei rutiere începând de miercuri, 20 mai, de la ora 23:00 şi până luni, 25 mai, la ora 12:00. Tot începând de miercuri, 20 mai, de la ora 22:00, vor fi instituite restricţii rutiere pe străzile Mihail Kogălniceanu şi Emanuel de Martonne. Acestea vor fi în vigoare până luni, 25 mai 2015, ora 10.00.
De asemenea, Piaţa Unirii, străzile Napoca, Universităţii şi B-dul Eroilor vor fi închise circulaţiei rutiere după următorul program: vineri, 22 mai, între orele 18:00 – 23:00, sâmbătă, 23 mai, între orele 17:00 – 23:00 şi duminică, 24 mai, între orele 18:00 – 23:00.
Cu ocazia Paradei „Zilelor Clujului”, sâmbătă, 23 mai 2015, între orele 17.00 – 18.00, circulaţia va fi restricţionată total pe traseul: str. Napoca – Piaţa Unirii – B-dul Eroilor – B-dul 21 Decembrie 1989 şi parţial în Piaţa Avram Iancu.
Evenimentul aflat la a 5-a ediţie va avea loc în perioada 22 – 26 mai.