monitorulcj.ro Menu
Actualitate

România, denigrată în centrul Vienei

Un protest a avut loc în centrul Vienei faţă de uciderea maidanezilor în Bucureşti.

sursa foto: digi24.ro

Un telespectator a realizat fotografii sâmbătă, în Piaţa Sfântul Ştefan, în care apar mai mulţi tineri care împart pliante cu mesaje de boicotare a turismului în România, sub pretextul că banii aduşi de turiştii străini sunt folosiţi pentru uciderea animalelor, informează Digi24.ro. Broşurile cuprind poze în care apar câini ucişi sau agresaţi.

Aproape 200 de mii de austrieci au venit în România anul trecut, iar peste 50 de mii în primul trimestru al acestui an.


Protesul de la Viena are loc în contextul tensiunilor generate de dezbaterea modificărilor Codului silvic şi de interesele unei mari companii de exploatare a lemnului din Austria. Holzindustrie Schweighofer a ameninţat că se retrage din România, dacă legea silvică trece în actuala formă, care-i limitează activităţile în domeniu.

Pe de altă parte, zeci de persoane au participat, vineri, în faţa Ambasadei României din Roma, la un protest faţă de eutanasierea maidanezilor.