monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Imnul, mai lung decât şedinţa

Consilierii judeţeni s-au strâns astăzi şi, sub pretextul unei şedinţe extraordinare, au băut şampanie (în privat) şi şi-au urat sărbători fericite.

Ordinea de zi, anunţată cu surle şi trâmbiţe, cuprindea două puncte referitoare la modificarea structurii organizatorice a unor unităţi sanitare publice cu paturi pentru care managementul asistenţei medicale a fost transferat către Consiliul Judeţean Cluj şi un alt proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii a 14  licenţe de traseu pentru servicii de transport public judeţean de persoane prin curse regulate speciale.

Aceste licenţe au fost supuse aprobării Consiliului Judeţean Cluj în şedinţa din data de 30 martie, dar ele nu au fost aprobate din lipsă de cvorum, după ce consilierii au considerat că este mai important să stea de poveşti pe holul instituţiei decât să voteze. Urmarea neaprobării acestor licenţe, un operator de transport a depus la Consiliul Judeţean Cluj o adresă prin care a comunicat că “prin neeliberarea licenţelor care expiră în data de 7 aprilie, nu mai putem onora contractul cu o firmă privată pentru transportul angajaţilor (320 persoane) fapt care prejudiciază atât operatorul de transport cu aproximativ 34.000 lei/lună cât şi activitatea firmei, rezervîndu-şi dreptul de a acţiona în instanţă Consiliul Judeţean Cluj pentru recuperarea prejudiciului”.


La finalul şedinţei, preşedintele CJ Cluj, Vakar Istvan a recunoscut că a convocat această şedinţă extraordinară pentru a le ura colegilor “Paşte Fericit”. Relevant rămâne, însă, faptul că intonarea imnului naţional a durat mai mult decât şedinţa propriu zisă.

Printre absenţii de astăzi de la şedinţa de CJ Cluj s-au numărat Remus Lăpuşan, Valentin Cuibus, Mihai Seplecan, Steluţa Racolţa, Valentin Pop, Adina Raţiu sau Andreea Morar.