monitorulcj.ro Menu
Actualitate

CE AU DE ASCUNS? Funcționarii cheie din Consiliul Judeţean Cluj, AUDIAŢI în SECRET în procesul de corupţie al lui Horea Uioreanu. Mariana Rațiu a plâns în sala de judecată

Un nou termen în procesul de corupţie al fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, are loc luni dimineaţa la Tribunalul Cluj. Lovitură de teatru, însă. Judecătoarea Alina Ţopan a decis ca martorii să fie audiaţi în şedinţă secretă. Astăzi, urmează să dea declaraţii în calitate de martor Mariana Raţiu, Claudiu Salanţă şi Alexandru Creţu. La termenul de săptămâna trecută principalul martor al acuzării, Răzvan Pop, a fost audiat, de asemenea, în şedinţă secretă după ce el însuşi a cerut acest lucru.

“Din păcate, nu pot să vorbesc întrucât martorul Claudiu Salanţă nu va depune astăzi declaraţie şi nici nu am voie să intru în legătură cu dânsul. A durat foarte mult audierea mea şi de aceea judecătorul a luat decizia de a-l audia în altă zi. Şi mărturia dânsului va fi destul de laborioasă şi nu a mai fost timp”, a precizat Mariana Raţiu, la ieşirea din sala de judecată, după mai bine de 4 ore de audieri.

Întrebată dacă a plâns în sala de judecată, Raţiu a declarat:


“Am lăcrimat. Datorită evenimentelor. Nu e deloc plăcut. Nu e o experienţă plăcută. De când am intrat în sală am dat declaraţii încontinuu. Şi domnul Uioreanu mi-a adresat întrebări. Nu am declarat nimic în plus faţă de ce am declarat la DNA. Nu am intrat în foarte multe detalii. Sper să nu mai fiu chemată”, a adăugat Raţiu.

Potrivit unor surse din sala de judecată Mariana Raţiu a fost întrebată despre lucrările de la aeroport, inclusiv despre pista de 2100 de metri şi APRON (parcarea pentru aeronave), dar şi despre Centrul de Deşeuri.


Avocatul lui Horea Uioreanu, Smaranda Bara, a declarat că Mariana Raţiu şi-a menţinut declaraţiile date în faţa procurorilor DNA, dar cu toate acestea a fost nevoie de unele lămuriri suplimentare.

“Mariana Raţiu a fost audiată în 28 mai în faza de urmărire penală motiv pentru care niciunul dintre noi nu am participat la audierea ei întrucât ne reprezentam clienţii audiaţi în alte camere. Am solicitat să fie încă o dată audiată în sensul în care a fost nevoie de unele lămuriri. Şi-a menţinut în totalitate declaraţia dată la în faţa procurorilor. Strict, declaraţia ei de astăzi a fost doar pe lămuriri ale noastre referitoare la starea de fapt. Toate întrebările au fost multate pe declaraţiile ei date la DNA care din punctul nostru de vedere necesitau nişte lămuriri. Declaraţiile ei corespund”, a precizat Bara.


Chestionată în legătură cu nepublicitatea şedinţei de judecată şi cu faptu că Mariana Raţiu a plâns, ea a precizat: “A fost declară şedinţă nepublică doar astăzi din cauza faptul că martorii de astăzi au fost supuşi unor presiuni mediatice. Nu am contestat că nu am avut motiv. Nu ne-a deranjat. A lăcrimat la întrebările despre articolele apărute despre ea în presă. Ea a spus că s-a simţit ameninţată”.

La termenul de luni singurii care au dat declaraţii au fost Mariana Raţiu şi Alexandru Creţu, funcţionar public în cadrul Direcţiei de Investiţii de la CJ Cluj, direcţie condusă de Mariana Raţiu.


UPDATE ora 13.00: Mariana Rațiu a plâns în sala de judecată

De mai bine de 4 ore Directorul de Investiții din cadrul CJ Cluj, Mariana Rațiu, este audiată cu ușile închise la Tribunalul Cluj. Potrivit unor surse din sala de judecată aceasta a început să plângă sub tirul întrebărilor instanței și a avocaților. Mariana Raţiu ar fi declarat în faţa instanţei că i-ar fi spus lui Horea Uioreanu că au apărut anumite articole în presă care îi afectează reputaţia şi care ar putea avea consecinţe asupra vieţii sale de familie.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj de la acea dată, Horea Uioreanu, i-ar fi spus că dacă se simte lezată să continue demersurile şi să facă plângeri penale dacă consideră acest lucru. Mariana Raţiu a mai spus că nu s-a simţit nicio secundă influenţată de Horea Uioreanu. Ea a mai declarat că Horea Uioreanu i-ar fi spus că ştie de acele articole din presă şi că vor urma şi altele.


--------------

Şedinţa de judecată a început puţin după ora 10.00 când în sala de judecată au intrat rând pe rând Horea Uioreanu, Ioan Bene, Vasile Pogăcean, Ioan Petran, Gabriel Davidescu, Mariana Raţiu, Claudiu Salanţă şi Alexandru Creţu. Judecătoarea Alina Ţopan, din proprie iniţiativă, a propus audierea martorilor în şedinţă secretă şi a cerut acordul procurorului DNA şi al avocaţilor.

“Din oficiu, instanţa va pune în discuţie audierea martorilor în şedinţă nepublică. Aceşti martori, datorită presiunilor la care sunt supuşi în mod constant de mass media, s-ar putea să nu relateze faptele exact aşa cum s-au întâmplat în urmă cu un an. Datorită interesului mediatic excesiv, consider că se impune audierea acestora în şedinţă secretă. Deci, toţi cei care nu au legătură cu cauza şi nu şi-au auzit strigat numele, să părăsească sala”, a precizat Ţopan.

Procurorul de caz nu s-a opus cererii judecătorului. Doar avocaţii inculpatului Ioan Bene s-au opus acestei cereri.

“Consider că nu se impune audierea în secret a acestor martori. Noi ne opunem”, au precizat aceştia, fără succes însă.

Întrebat dacă a făcut vreo cerere de a fi audiat în secret, arhitectul şef al judeţului Claudiu Salanţă a precizat: „M-am gândit la asta, dar nu am făcut. Cererea a fost din iniţiativa proprie a judecătorului”.

În sala de judecată, pe lângă inculpaţi, a rămas să dea declaraţii Mariana Raţiu. Nici Claudiu Salanţă, nici Alexandru Creţu nu participă la audierea Marianei Raţiu, aşteptându-şi rândul pe holul tribunalului.

Săptămâna trecută, martorul principal al acuzării în dosarul Uioreanu, fostul său consilier Răzvan Pop, a fost audiat în şedinţă secretă. El cerut să fie audiat în altă sală de judecată prin intermediul mijloacelor audio-vizuale, după ce nu ar fi vrut să dea cu ochii de fostul lui șef și naș de cununie, Horea Uioreanu. Timp de mai mulţi ani, Răzvan Pop a ţinut evidenţa tuturor şpăgilor pe care şeful său le primea şi le nota într-o agendă. Cu toate că avocaţii apărării s-au opus, judecătorii au decis audierea lui în şedinţă secretă.

În 23 iunie 2014, Horea Uioreanu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru trei infracţiuni de luare de mită, din care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.

Procesul de corupţie în care unul dintre inculpaţi este fostul şef al Consiliului Judeţean Cluj Horea Uioreanu, arestat la domiciliu, a început, în 2 martie, la Tribunalul Cluj, după nouă luni de la trimiterea dosarului în judecată.

Horea Uioreanu, Ioan Bene şi Vasile Pogăcean au fost arestaţi preventiv în 29 mai, iar ulterior Tribunalul Cluj le-a prelungit arestul preventiv. În luna august, Tribunalul Cluj a respins cererea lui Horea Uioreanu, care invoca motive medicale, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu, însă în noiembrie Curtea de Apel Cluj a dispus ca acesta să fie plasat în arest la domiciliu.