monitorulcj.ro Menu
Actualitate

(P) Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a vizitat fabrica Farmec de la Cluj

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, a primit luni, 23 martie, vizita Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta a României, Custode al Coroanei României.

Alteța Sa Regală a fost însoțită de Altețea Sa Imperială și Regală Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, fiica Principesei Ileana a României.

„Pentru Farmec, o companie cu peste 125 de ani de activitate, ce se identifică cu istoria cosmeticii românești, este o mare mândrie să primească vizita reprezentanților Familiei Regale. Pentru noi, această onorantă vizită reprezintă confirmarea valorii de simbol pe care Farmec o are pentru spiritul românesc”, a declarat Mircea Turdean, directorul general Farmec.


Reprezentanții Familiei Regale au fost încântați să cunoască echipa care lucrează în laboratoarele Farmec și, totodată, au fost impresionați de liniile de producție moderne, la standarde internaționale. Vizita s-a încheiat cu o întâlnire la Centrul de Frumusețe Farmec, în cadrul căruia funcționează magazinul de brand, un spațiu de dialog direct cu consumatorii și un salon cosmetic.

Vizita Alteței Sale Regale Principesa Margareta a României și a Alteței Sale Imperiale și Regale Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei face parte din programul de vizite și întâlniri publice al Familiei Regale în municipiul Cluj-Napoca.

Etichete: farmec vizita