monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Avram Iancu devine, prin lege, „cel mai mare erou naţional al românilor din Transilvania”. Reacţia lui Klaus Iohannis

Administraţia Prezidenţială a precizat, joi, printr-un comunicat de presă, că preşedintele Klaus Iohannis susţine iniţiativa de cinstire a memoriei lui Avram Iancu, dar că, pentru a fi promulgată, legea trebuie să respecte anumite criterii de natură procedurală şi legislativă.

Administraţia Prezidenţială a prezentat punctul de vedere al şefului statului după ce, cu o zi în urmă, Iohannis a transmis Parlamentului cererea de reexaminare asupra Legii pentru conferirea titlului de "Erou al Naţiunii Române" lui Avram Iancu, opinând că procedura e necesară pentru realizarea într-o modalitate adecvată tehnic-legislativ a intenţiei avute în vedere de legiuitor.

Potrivit comunicatului de presă, preşedintele Klaus Iohannis susţine iniţiativa de cinstire a memoriei lui Avram Iancu prin conferirea titlului de erou naţional şi consideră ideea ca fiind foarte bună. „Pentru ca legea să poată fi însă promulgată este nevoie ca textul ei să respecte anumite cerinţe şi criterii de natură procedurală şi de tehnică legislativă”, se mai arată în comunicat, informează Mediafax.


Preşedinte Klaus Iohannis are convingerea că, în urma trimiterii legii spre reexaminare Parlamentului, vor fi efectuate modificările necesare pentru îndeplinirea criteriilor de promulgare, mai transmite Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele a arătat, miercuri, în cererea de reexaminare trimisă Parlamentului, că o reglementare în scopul cinstirii memoriei şi în semn de gratitudine pentru cei care au contribuit la afirmarea identităţii şi a drepturilor naţionale poate fi adoptată de către Parlament, însă aceasta impune o abordare diferită sub aspect tehnic-legislativ, care să aibă în vedere rolul Parlamentului în ansamblul autorităţilor publice, dar şi locul legii, ca act al Parlamentului, în sistemul juridic român.


Camera Deputaţilor a adoptat, în 25 februarie, în calitate de for decizional, proiectul de lege care prevede conferirea titlului de Erou al Naţiunii Române lui Avram Iancu pentru viaţa închinată şi jertfită spre propăşirea neamului românesc.

Proiectul a fost iniţiat de senatorii PNL Crin Antonescu şi Theodor Athanasiu.


Deputaţii au adoptat proiectul cu 320 voturi "pentru", 4 "împotrivă" şi 10 abţineri.

Proiectul prevede că "pentru cinstirea în mod deosebit a memoriei lui Avram Iancu (1824-1872), considerat cel mai mare erou naţional al românilor din Transilvania, cu merite excepţionale în afirmarea identităţii şi a drepturilor naţionale pe teritoriul strămoşesc, se conferă fostului conducător al revoluţiei române 1848-1849 din Transilvania titlul de «Erou al Naţiunii Române»".