monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Horia Georgescu demisionează de la conducerea ANI

Horia Georgescu demisionează de la conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), după ce a fost reţinut de procurorii DNA, pentru abuz în serviciu, în dosarul privind retrocedarea unor imobile supraevaluate, de către Comisia din ANRP din care a făcut parte, a declarat avocatul Cristian Ene.

Avocatul Cristian Ene a declarat, pentru Mediafax, că urmează să depună marţi dimineaţă, la Senat, demisia lui Horia Georgescu din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate.

Ene a precizat că Horia Georgescu i-a dat demisia luni seară, pentru a o duce la Senat în numele său.


Horia Georgescu a fost reţinut luni, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl acuză de trei fapte de abuz în serviciu, pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).

Georgescu va fi dus marţi la instanţa supremă, care va judeca propunerea procurorilor de arestare preventivă a acestuia pentru 30 de zile.