monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peste 450 de militari români şi americani, la un exerciţiu la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii

Peste 450 de militari români şi americani participă, începând de luni 16 martie, până joi, 26 martie, la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii la exerciţiul bilateral Dacian Warhawk.

Potrivit unui comunicat al MapN, exerciţiul aerian se va executa cu avioane MiG 21 LanceR şi F-16 şi acesta are scopul de a creştere interoperabilitatea şi capacitatea de desfăşurare de operaţiuni întrunite. De asemenea, prin executarea zborurilor în comun cu partenerul american, exerciţiul are ca obiectiv exersarea tacticilor, tehnicilor şi procedurilor standard asociate operaţiilor aeriene.

"Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii găzduieşte exerciţiul bilateral româno-american Dacian Warhawk. La exerciţiu participă aproximativ 200 de militari români, piloţi şi personal tehnic, cu şase aeronave MiG-21 LanceR şi patru elicoptere IAR-330 (SOCAT şi MEDEVAC) aparţinând Bazei 71 Aeriene şi aproximativ 250 de militari americani, cu şase aeronave F-16 şi tehnica de deservire aferentă, aparţinând Forţelor Aeriene Americane dislocate în Europa", se arată în documentul citat.


Potrivit aceleiaşi surse, prin executarea zborurilor în comun cu partenerul american, exerciţiul are ca obiectiv principal exersarea tacticilor, tehnicilor şi procedurilor standard asociate operaţiilor aeriene, pentru creşterea interoperabilităţii şi a capacităţii de desfăşurare de operaţiuni întrunite.

Exerciţiul Dacian Warhawk se desfăşoară în perioada 16-26 martie.