monitorulcj.ro Menu
Actualitate

De ce un şofer a fost amendat, în Cluj, din cauza Simonei Halep

Un şofer din Bistriţa a fost amendat de poliţişti din cauză că circula cu viteză prea mare în Cluj-Napoca. Imaginea cu procesul verbal a devenit virală pe internet.

De ce un şofer a fost amendat, în Cluj, din cauza Simonei Halep

Un şofer din Bistriţa conducea cu 74 km/h pe Calea Mănăştur, acesta fiind amendat de poliţişti, ieri. Cireaşa de pe tort este menţiunea de la finalul procesului verbal. În momentul în care poliţistul l-a întrebat pe conducătorul auto dacă are de făcut vreo menţiune specială, acesta a spus că a depăşit viteza legală din cauză că se grăbea să prindă transmisia în direct a meciului Simonei Halep din Dubai.

Şoferul a fost amendat cu 390 lei.


Simona Halep a câştigat meciul de sâmbătă seara în faţa Karolinei Pliskova, cu scorul 6-4, 7-6 (4), care i-a adus sportivei noastre cel de-al zecelea trofeu WTA.