monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Rebelii proruşi au cucerit orașul Debalţave

Președintele Ucrainei vrea desfășurarea unei misiuni polițienești a Uniunii Europene în estul țării.

sursa foto: bbc.com

Preşedintele rus Vladimir Putin a fost prezent la semnarea acordului de la Minsk, în urma căruia s-a stabilit încetarea focului şi retragerea armelor grele de pe frontul ucrainean. Acordul semnat nu a fost respectat în totalitate.

Rebelii proruşi au câştigat miercuri, 18 februarie, bătălia de la Debalţave, nodul feroviar strategic care asigură legătura între sudul şi nordul zonelor controlate rebeli. Între timp ruşii au început exerciţiile militare în Marea Neagră unde au adus avioane, submarine şi nave, informează Agerpres.


Acordul semnat nu a adus şi pacea mult dorită în zonele controlate de proruşi. În urma conflictelor minore care persistă  autoritățile ucrainene au decis să se adreseze ONU și UE cu privire la desfășurarea unei misiuni de menținere a păcii în sud-estul țării, care să supravegheze frontiera ruso-ucraineană, în sectoarele ce scapă controlului Kievului, și linia ce desparte teritoriile separatiste de restul țării.

O decizie în acest sens a fost adoptată miercuri, 18 februarie, de Consiliul pentru Securitatea Națională și Apărare al Ucrainei (SNBO), dar pentru a fi pusă în aplicare, ea mai trebuie să fie aprobată de Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean).


„Considerăm desfășurarea unei misiuni polițienești a UE ca fiind cea mai bună opțiune pentru noi”, a spus președintele Ucrainei, Petro Poroșenko.

În urma acestor declarații, Moscova și-a exprimat „îndoielile” privind determinarea Kievului de a pune în aplicare acordurile de la Minsk pentru soluționarea conflictului din Donbas, iar în acelaşi timp Flota Rusă a început exerciţiile militare în Marea Neagră.


Exerciţii militare în Marea Neagră

Pentru a-şi consolida poziţia în regiune, Flota Rusiei şi aviaţia navală au început joi, 19 februarie, manevre militare la aproximativ o mie de kilometri de Constanţa în Marea Neagră lângă Crimeea. În acest fel este verificat sistemul unificat de apărare antiaeriană din Crimeea,  antrenându-se să respingă potențiale atacuri cu rachete de croazieră din partea unui inamic.

La aceste exerciții participă mai multe avioane de luptă multifuncționale, precum și până la patru submarine și nave, de calibru mic, dotate cu rachete din cadrul Flotei Rusiei cu baza la Sevastopol din Crimeea.


Moscova a informat anterior cu privire la crearea unei grupări de apărare antiaeriană independente în Crimeea, care include nave, bombardiere de interceptare și sisteme terestre de radiolocație.

Liderii europeni au discutat cu Vladimir Putin

Liderii europeni au discutat în cadrul unei teleconferinţe cu Vladimir Putin căruia i-a fost adus la cunoştinţă faptul că preluarea contrulului asupra Debalţave contravine acordului de pace.


Convorbirile telefonice au avut loc la o zi după preluarea controlului de către rebelii proruși asupra orașului Debalțave, nod feroviar strategic care a fost abandonat miercuri de armata ucraineană, în urma asaltului insurgenților.

Ofensiva a pus la grea încercare armistițiul încheiat între Kiev și rebeli.

Potrivit comunicatului, „reprezentanții OSCE trebuie să se întâlnească cu părțile în teren pentru a pune în aplicare rapid” măsurile decise prin acordul de la Minsk. În același timp, miniștrii de externe din cele patru țări, care fac parte din așa-numitul format Normandia de negocieri asupra Ucrainei, „vor avea discuții pentru a defini modalitățile mecanismului de supervizare” prevăzut de acest acord.

Ofensiva separatiștilor, care vine să completeze câștigurile lor militare, a slăbit acordul de încetare a focului, instituit în noaptea de sâmbătă spre duminică.