monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Elena Udrea, adusă cu duba la ÎCCJ. A repetat gestul făcut în Parlament

Elena Udrea a fost adusă miercuri, în jurul prânzului, la Înalta Curte, pentru a afla dacă va sta următoarele 30 de zile în arest preventiv. La intrarea în clădire, Udrea şi-a atins iarăşi nasul cu degetul, gestul misterios făcut în Parlament şi în urmă cu două zile.

sursa foto: realitatea.net

În paralel, oficiali ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au declarat, marți seară, că au fost demarate verificări administrative privind respectarea procedurilor de predare în cazul Elenei Udrea, reținută în dosarul Microsoft, informează Agerpres.

Precizarea reprezentanților DNA vine după ce Elena Udrea a fost scoasă cu cătușe la mâini din sediul DNA, însă la sosirea în curtea arestului Poliției Capitalei aceasta nu le mai avea.


Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării, a fost reținută marți seară de procurorii DNA și va fi prezentată miercuri Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.