Actualitate
Bărbat reţinut după ce a tâlhărit o femeie de 76 de ani
Poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore un bărbat care a pătruns în casa unei femei de 76 de ani şi i-a furat 200 de lei.
În urma cercetărilor făcute de poliţiştii din Câmpia Turzii a fost prins miercuri, 4 februarie, în jurul orei 13:00, un bărbat, de 33 de ani, din comuna Viişoara, bănuit de comiterea infracţiunii de tâlhărie.
„În fapt, la sfârşitul anului 2014, bărbatul ar fi pătruns, fără drept, în locuinţa unei femei, de 76 de ani, iar după ce i-ar fi aplicat o lovitură peste mână, i-ar fi sustras din buzunar 200 de lei. Ulterior, cel bănuit de comiterea faptei ar fi părăsit imobilul, existând suspiciuni că s-ar fi sustras urmării penale. Poliţiştii l-au reţinut pe bărbat pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.