Actualitate
Mesajul lui Victor Ponta de Anul Nou
Premierul Victor Ponta a transmis un scurt mesaj de Anul Nou, în care urează La Mulţi Ani tuturor, precizând că este vorba de cei care au sau nu Facebook, precum şi de cei care „ne simpatizează”, şi de cei care „ne urăsc”, adăugând că în mod sigur anul viitor va fi unul bun.
„La mulţi ani tuturor - şi cei care au Facebook şi celor care nu au, şi celor care ne simpatizează şi celor care ne urăsc! Sigur 2015 va fi un an bun!”, scrie Ponta pe Facebook.
El îşi însoţeşte mesajul cu o fotografie în care apare alături de familie.
În camera în care se află premierul cu familia, prezentată în fotografie, apar însemnele complexului turistic cu profil militar Arsenal Park al fraţilor Cristescu, din Orăştie, locul în care PSD a organizat Comitetul Executiv Naţional în vara acestui an şi în care Ponta şi-a petrecut Revelionul anul trecut.