monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Polițiștii clujeni au făcut controale în tot orașul inaintea sărbătorilor de iarnă

Peste 250 de poliţişti clujeni au efectuat marți, 23 decembrie, mai multe controale în zona hipermarketurilor, gărilor, aerogărilor, a pieţelor şi târgurilor, precum şi în alte locuri aglomerate, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.

„În scopul asigurării unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, premergător şi pe timpul sărbătorilor de iarnă, la data de 23 decembrie, peste 250 de poliţişti au desfăşurat acţiuni preventiv-reactive în locurile şi zonele de risc identificate atât în mediul urban, cât şi în localităţile rurale din judeţul Cluj. Activităţile au vizat în principal prevenirea şi combaterea infracţionalităţii de natură economică, prevenirea furturilor de şi din autoturisme, din buzunare şi din bagaje, asigurarea unui trafic fluent şi respectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi prevenirea comiterii de fapte cu violenţă” transmit reprezentanții IPJ Cluj.

În cadrul acţiunilor, poliţiştii au aplicat 192 de amenzi, dintre care 120 pentru nereguli privind circulaţia pe drumurile publice, 26  pentru nerespectare regulilor privind ordinea şi liniştea publică, 5 pentru nereguli privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi 41 pentru alte infracțiuni.


De asemenea, ca urmare a activităţilor desfăşurate de poliţişti, au fost constatate 7 infracţiuni flagrante, dintre care 4 la regimul armelor, muniţiilor, explozivilor şi substanţelor periculoase. De asemenea, au fost depistate 10 persoane, suspectate de comiterea unor infracţiuni.

Poliţiştii clujeni continuă acţiunile pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, astfel încât sărbătorile de iarnă să fie petrecute în linişte şi siguranţă.