Actualitate
Un sfert de veac de la revoluția română marcat și la Turda - FOTO
O ceremonie militară şi religioasă de comemorare a eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 a fost organizată astăzi la Turda.
Programul a cuprins intonarea Imnului Naţional al Romaniei; slujbă religioasă; alocuţiuni privind semnificaţia zilei; depuneri de coroane şi jerbe de flori; defilarea gărzii militare de onoare.
La eveniment au fost prezenți IPS Andrei Andreicuţ, mitropolitul Clujului, Maramureşului, şi Sălajului; primarul Tudor Ștefănie, viceprimarul Lucian Nemeș, Prefectul de Cluj-Gheorghe Vușcan, senatorul-Alexandru Cordoș, deputatul Mircea Irimie, directorul general al Companiei de Apă Arieș-Matei Cristian, consilieri locali și județeni, reprezentanți ai asociațiilor de revoluționari din Turda și Cluj Napoca, ai armatei, poliției, pompierilor, jandarmeriei și partidelor politice.
Primarul Tudor Ștefănie a amintit în discursul său despre semnificația Revoluției Române.
„Au ieșit în stradă pentru democrație, reușind să răstoarne o dictatură. Astăzi aducem un pios omagiu și cinstim memoria martirilor care în acel decembrie înfrigurat ne-au dat șansa de-a trăi liberi. Avem un adevăr care nu poate fi contestat. Eroii și-au sacrificat viața pentru libertate, iar datoria noastră este să le ducem mai departe idealurile și să le apărăm! Turdenii au ieșit și ei în stradă în acel decembrie alături de timișoreni, bucureșteni sibieni...au demonstrat pașnic pentru libertate și democrație, dar evenimentele au luat o turnură dramatică, cu totul neașteptată. Avem 14 persoane împușcate mortal , alte 26 rănite. Acești oameni au fost fără îndoială eroi, victime inocente ale unui regim monstruos” comentează primarul turdean.
Prefectul de Cluj, Gheorghe Vușcan a accentual ideea de libertate și democrație, cele două principii pentru care s-a luptat în 1989.
„Forța unui popor stă în puterea de a-și lua soarta în propriile mâini în momente de răscurce, în care însăși ființa națională este amenință. Așa s-a întâmplat în urmă cu 25 de ani când în decembrie 1989 revolta populară de la Timișoara a generat o revoluție la nivel național ce a schimbat din temelie regimul politic, economia și societatea românească. Acesta este un adevăr obiectiv care nu poate fi contestat de nimeni. Momentul respectiv a fost strigătul de revoltă al unui popor care a îndurat prea mult, a unor oameni care prim munca și sacrificiul lor au ridicat o țară care nu mai era a lor, a celor simpli și cinstiți”, declară Vușcan.
Parlamentarii turdeni au venit și cu vești bune pentru revoluționari, afirmând că în bugetul pentru anul viitor sunt cuprinse sume cu destinație specială, anumite drepturi bănești care au fost promise dar care din diverse motive nu au fost acordate până acum.
După alocuțiunile oficialităților au urmat depunerile de coroane și defilarea gărzii de onoare.