Actualitate
Președintele României: „Fie ca această zi să ne aducă speranță în suflet”
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, gândurile sale cele mai bune, însoţite de urări de sănătate, celor care îşi serbează ziua onomastică.
Potrivit comunicatului de presă dat de Administraţia Prezidenţială, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, preşedintele Traian Băsescu a transmis „gândurile sale cele mai bune, însoţite de sincere urări de sănătate, împlinire şi bucurii alături de cei dragi tuturor celor care îşi serbează ziua onomastică”.
„Cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae doresc să transmit gândurile mele cele mai bune, însoțite de sincere urări de sănătate, împlinire și bucurii alături de cei dragi tuturor celor care își serbează ziua onomastică! Fie ca această zi dedicată unuia dintre cei mai îndrăgiți sfinți ai Bisericii să ne aducă speranță în suflet și să ne întărească în dorința de a fi generoși cu cei care au nevoie de ajutorul nostru. La mulți ani!”, se mai arată în mesajul preşedintelui României.