monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Investiţie fără folos. Staţia de deşeuri de la Mihai Viteazu, inutilă până la definitivarea întregului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor

Conducerea Consiliului Judeţean împreună cu echipa de implementare a proiectului “Sistem Integrat de Management al Deşeurilor în judeţul Cluj” au ţinut cu tot dinadinsul să arate presei că au fost finalizate lucrările de construire la staţia de transfer a deşeurilor din comuna Mihai Viteazu. Staţia de transfer este total nefuncţională şi complet inutilă fără finalizarea Centrului de Deşeuri, cu toate că a costat aproape două milioane de euro.

Pentru realizarea proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj s-a prevăzut, pe lângă realizarea Centrului de Deşeuri, şi realizarea a trei staţii de transfer, unde deşeurile ar urma să fie compactate şi duse la acest centru. Cele trei staţii de transfer sunt în comuna Mihai Viteazu, Gherla şi Huedin.

Conducerea Consiliului Judeţean Cluj susţine finalizarea lucrărilor la toate cele trei staţii de transfer, cu toate că presei i-a fost prezentată doar staţia de transfer din comuna Mihai Viteazu.


“Asta este cea mai mare”, susţine Mariana Raţiu, managerul de proiect.

“Am convocat această ieşire să vadă opinia publică că managementul deşeurilor nu este într-o stare aşa de rea cum se discută în presă. Da, este o parte, centrul acela care are probleme din cauza inadvertenţelor din cadrul implementării proiectului, firmă vs perioadă de implementare, dar sunt staţiile de transfer la care se lucrează. Staţiile de transfer sunt o parte a tehnologiei, selecţia făcută de populaţie în acele containere vin sortate separat şi în staţiile de acest tip vor fi compactate şi duse separat la acel centru de deşeuri sau altul, oricare ar fi”, susţine preşedintele CJ Cluj Vakar Istvan.


Peste 3 milioane de euro au costat staţiile nefuncţionale

Staţiile de transfer din Mihai Viteaz, Gherla şi Huedin sunt total nefuncţionale fără finalizarea lucrărilor la Centrul de Deşeuri. O recunoaşte inclusiv Mariana Raţiu.

“Până nu dăm drumul la Centrul de Deşeuri aceste staţii de transfer nu pot funcţiona. Nu le vom da drumul. Staţiile de transfer sunt strâns legate de CMID (n. red. Centrul de Management Integrat al Deşeurilor)”, a precizat Raţiu.


În ceea ce priveşte staţia de transfer a deşeurilor din comuna Mihai Viteazu au fost executate şi finalizate mai multe categorii de lucrări, respectiv terasamentele, structurile civile, zidurile de sprijin, instalaţiile electrice, reţelele de alimentare cu apă, canalizările de apă menajeră şi pluvială, instalarea containerelor, împrejmuirea perimetrului şi construirea porţii de acces. Suprafaţa totală este de 6.380 metri pătraţi.

În contextul în care lucrările de construcţie au fost încheiate, pentru finalizarea contractului de lucrări aferent staţiei de transfer Mihai Viteazu, a cărui valoare totală este de 7.115.873,17 lei, mai este nevoie doar de furnizarea unor echipamente mobile - o presă statică, 21 de containere şi, respectiv, opt camioane de transport containere.


Nu există drum de acces şi nici curent

Deocamdată, drumul de acces nu există, iar staţia de transfer nu este racordată la energia electrică.

“Drumul de acces urmează să fie scos la licitaţie, iar pentru racordul electric urmează o altă licitaţie”, susţine Mariana Raţiu.


“Este finalizată în totalitate partea de construcţie şi montaj, urmează partea de utilaje, în acelaşi stadiu se află şi celelalte două obiective, unul în Huedin şi unul în Gherla. Aici mai urmează partea de acces şi partea de curent electric. Sperăm că în perioada următoare echipa de implementare să-l finalizeze în cel mai scurt timp. În această zonă acest obiectiv va asigura o colectare la tot ce înseamnă deşeurile din această zonă, urmând ca de aici să fie livrate la Centrul de Deşeuri de la Pata Rât”, susţine vicepreşedintele CJ Cluj Ioan Oleleu.

Milioane de euro pentru Confort, firmă aflată în insolvenţă

Contractul de execuţie a lucrărilor la cele trei staţii de transfer a fost atribuit, în urma unei licitaţii deschise, către SC Confort SA, firmă aflată în insolvenţă,  cu subcontractori desemnaţi după licitaţie SC Europroconsult SRL şi SC Vasrom SRL.

Valoarea contractului a fost de 14.436.478,45 lei fără TVA, iar durata de execuţie a lucrărilor a fost de un an de la data demarării execuţiei (11 mai 2012), dar acest termen a fost prelungit la 781 zile.

Asistenţa Tehnică pentru supervizarea contractului a fost asigurată de Tahal Consulting Engineers LTD.

Detalii tehnice despre staţiile de transfer

Cantitatea de deşeuri estimată pentru staţia Mihai Viteazu este de circa 58.278 tone/an, 42.194 tone/an - fracţie umedă, respectiv 16.084 tone/an - fracţie uscată.

În ceea ce priveşte staţiile de transfer a deşeurilor din Gherla şi Huedin, valoarea lucrărilor de construire a acestora este de 4.491.440,47 lei, respectiv 2.829.164,81 lei.

Pentru staţia din Gherla, în suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi, cantitatea de deşeuri procesată estimată este de cca. 36.273 tone/an (25.517 tone/an fracţie umedă şi 10.756 tone/an fracţie uscată), în timp ce, pentru staţia din Huedin, în suprafaţă de 4.940 metri pătraţi, cantitatea de deşeuri estimată este de 11.695 tone/an (8.303 tone/an fracţie umedă şi 3.392 tone/an fracţie uscată).