monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O clujeancă de 90 de ani, din Câmpia Turzii, a murit ARSĂ DE VIE în urma unui incendiu!

Un incendiu s-a produs în această dimineaţă, în jurul orei 7.00 la un apartament de pe strada Laminoriştilor din Câmpia Turzii. În casă se afla o femeie de 90 de ani care a murit în urma arsurilor suferite pe corp.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, una de la departamentul de pompieri Turda și una de la primăria Câmpia Turzii.

Incendiul s-a produs într-un apartament de la parterul unui bloc de locuințe de pe strada Laminoriştilor, nr. 15. Potrivit ISU Cluj dormitorul apartamentului a ars în întregime iar în cameră se afla și o femeie de 90 de ani care a murit din cauza arsurilor.


„Este vorba despre un apartament de la parterul unui bloc de locuințe. Ca și amploare focul a cuprins doar un dormitor, până când a fost stins, în celelalte camere ajungând doar fumul. Ceea ce este mai tragic este faptul că o femeie în vârstă de 90 de ani a fost găsită decedată, întinsă pe canapeaua din dormitor, și cu arsuri grave pe tot corpul”, a declarat pentru Monitorul de Cluj purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș.

Potrivit aceleiași surse, din primele verificări s-a constatat că incendiul a pornit de la un aparat electric defect, lăsat în priză.