monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Votul la Chinteni, între afişe doar cu Victor Ponta şi primăriţa care îşi aştepta alegătorii în uşa secţiei de votare

Cum s-a desfăşurat turul doi al alegerilor prezidenţiale în comuna Chinteni, fieful PSD din Cluj, după acuzaţiile de turism electoral din primul tur de scrutin.

Duminică, locuitorii comunei Chinteni au aşteptat terminarea slujbei religioase pentru a merge să voteze. Singura secţie de votare din Chinteni a fost amenajată în sediul primăriei. Cei care au intrat primii la vot au fost românii, urmaţi, câteva ore mai târziu, de maghiari. “În comună, românii sunt primii care merg la vot”, se laudă o localnică.

Dimineaţa, în comună, este linişte. Este slujba religioasă. Puţin înainte de prânz, strada principală este luată cu asalt de credincioşii care au ieşit de la biserică şi care se îndreaptă spre sediul primăriei. La câţiva metri de biserică locuitorii dau peste un banner imens cu mesajul “Victor Ponta preşedinte”. Drumul până la primărie este plin cu mesaje şi afişe cu Victor Ponta. Odată ajunşi la primărie, alegătorii dau peste alte bannere cu PSD. Cireaşa de pe tort o reprezintă prezenţa Luciei Suciu pe treptele primăriei. Este acolo de când s-a deschis secţia de votare. Cel mai probabil că o va şi închide. Îmbrăcată într-un costum albastru la care a asortat o pereche de pantofi cu tocuri de aceeaşi culoare, îi conduce pe alegători până în faţa secţiei de votare. Are un schimb de replici cu o alegătoare care a venit îmbrăcată în roşu. „Probabil că eu ar fi trebuit să mă îmbrac în roşu”, spune primăriţa.


Preotul satului, atenţionat de prezenţa jurnaliştilor la slujbă

Reporterii Monitorul de Cluj au asistat la slujba religioasă de la biserica ortodoxă din Chinteni pentru a vedea ce le transmite preotul enoriaşilor în ziua votului după scandalul în care a fost implicată Mitropolia Clujului care ar fi cerut preoţilor să spună oamenilor să voteze un preşedinte "credincios, ortodox, român". Spre finalul slujbei, în biserică şi-a făcut apariţia un consilier local care, prin semne, i-a transmis preotului că la slujbă asistă şi jurnalişti şi să nu menţioneze nimic despre votare. La un moment dat, un diacon a ieşit afară din lăcaşul de cult şi a avut un schimb de replici cu respectivul consilier local căruia i-a transmis, printre râsete, că „bineînţeles că îl votăm pe Ponta”.

Primăria, “flancată” de afişe cu Victor Ponta

Chinteniul este plin de afişe electorale cu chipul lui Victor Ponta şi al Luciei Suciu. Foarte rar se întâmplă să întâlneşti afişe cu Klaus Iohannis, iar pe măsură ce te apropii de sediul primăriei, afişele cu contracandidatul lui Ponta dispar cu totul. Primăria este “flancată” de afişe cu Victor Ponta. Pe stâlpi şi pe faţada caselor. Peste drum de secţia de votare tronează un banner cu următorul mesaj “Votează PSD”, iar pe stâlpul din faţa secţiei de votare întâlneşti mesajul “Lucia Suciu, primar, votează Victor Ponta preşedinte”. “Sunt legale afişele”, dă asigurări Lucia Suciu.


“Nu avem voie cu afişe electorale în sediul secţiei de votare şi pe faţada secţiei de votare. De jur împrejur este voie. Chiar Boc a dat legea aceasta”, mai spune Lucia Suciu.

“Studenţii” din Chinteni

În jurul prânzului la secţia de votare din comună parchează, rând pe rând, autoturisme cel puţin “suspecte”. Autoturisme înmatriculate din judeţele Prahova, Ialomiţa, Hunedoara, Botoşani sau Argeş se amestecă cu cele înmatriculate în judeţul Cluj. Maşinile sunt pline ochi de tineri. Intră repede în secţia de votare şi ies la fel cum au intrat. Nu stau de vorbă cu nimeni.


Primăriţa Lucia Suciu spune că populaţia din Chinteni s-a diversificat, iar în comună locuiesc şi studenţi care deţin aceste maşini. “Nici vorbă de turism electoral”, spune Suciu.

“Problema de a face turism electoral vreau să spun că nu este prioritatea mea numărul 1. Niciodată la Chinteni nu am avut turism electoral. Populaţia comunei Chinteni a crescut cu peste 1.700 de locuitori, am trecut de la comuna de gradul trei la comună de gradul doi, în acest moment, dacă ne uităm la listele suplimentare, sunt locuitori care au domiciliul în Cluj-Napoca. Nu cred că cineva a văzut un autocar sau alt mijloc de transport. La ora actuală în Chinteni locuiesc 3.142 de persoane, oficial, dar, neoficial, depăşim 5.000. Acele maşini pe care le-aţi văzut să le fotografiaţi şi toţi acei oameni care au votat pe listele suplimentare la secţia de votare din Chinteni să fie duşi la audieri. Nu am nicio reţinere, nicio problemă, nu am avut nicio înţelegere niciodată cu nimeni”, spune Lucia Suciu.


Însă, locuitorii comunei îşi contrazic primăriţa. „La noi în comună nu prea sunt autoturisme înmatriculate în alte judeţe. Autoturismele pe care le-am văzut azi (n.red. duminică) nu sunt din comună. Nu le-am mai văzut niciodată”, spune un localnic.

BEJ: Lucia Suciu nu avea ce căuta acolo

Reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean Cluj spun că primarul comunei Chinteni nu avea ce căuta în secţia de votare pe parcursul întregii zile.


“Dacă primarul Lucia Suciu nu are vreo funcţie în secţia de votare nu e indicat să rămână acolo. Nu avea ce căuta în secţia de votare. E de datoria preşedintelui secţiei de votare respective să ia măsuri şi să o îndepărteze de acolo. Lucia Suciu avea voie în incinta secţiei de votare doar pe durata exercitării votului. Nu poate rămâne să întâmpine alegătorii fiind vorba de un primar cu o anumită culoare politică. Nu am primit nicio sesizare în ceea ce o priveşte”, transmit reprezentanţii BEJ.

Locuitorii din Chinteni au venit cu „gânduri bune” la vot

Parcă înţeleşi între ei, alegătorii din Chinteni spun că au venit la vot „cu gânduri bune”. Recunosc însă că locuitorii comunei votează într-o majoritate covârşitoare cu PSD. “Noi votăm cu roşu, toată comuna votează cu roşu, ungurii mai votează cu Iohannis”, recunoaşte senin o femeie.

“Am votat cu gânduri foarte bune şi cu speranţa că va fi mai bine. Aşteptăm să se schimbe ceva. Să se schimbe. Tineretul să aibă un loc de muncă, bătrânilor să le fie mărite pensile. Să crească salariile şi îmi doresc ca tineretul să fie mai altfel. Nu au loc de muncă. Vreau să avem o ţară bogată, să nu fie săracă. Noi nu mergem înainte, tot înapoi mergem”, spune Aurelia Ferencz.

„Am venit la vot cu speranţa să fie mai bine, să fim mai buni unul cu altul. Tineretul să aibă o viaţă mai bună. Sper ca viitorul preşedinte să fie bun, să-şi dea toată silinţa pentru popor”, o completează Lidia Ferencz.

Un alt localnic recunoaşte că între Victor Ponta şi Klaus Iohannis există “o mare diferenţă”.

“Am venit la vot cu gânduri bune. Vreau ca viitorul preşedinte să ne ajute cu multe. Aici în comuna am avea nevoie de multe, de foarte multe”, spune un localnic.

“Am venit la vot cu gânduri foarte bune. Ce aşteptări am de la viitorul preşedinte? Ce am aşteptat totdeauna până acum, dar nu s-a îndeplinit. Aşteptăm tot ce îi mai bun în lumea aceasta. Noi, pensionarii, pensii mai mari, muncitorii să aibă locuri de muncă, să nu fim sugrumaţi ca pe vremuri. Rea e situaţia asta pentru toţi. Vream să se îmbunătăţească să nu avem atâtea probleme. Să avem şi noi o Românie aşa ca alte ţări. Eu vreau o îmbunătăţire dar nu ştiu cum va fi. Este o diferenţă între candidaţi, mare diferenţă, să ştiţi, mare”, spune un bătrân de 84 de ani.

Comuna „roşie” a votat albastrul

La primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din 2 noiembrie, în Chinteni, Klaus Iohannis a obţinut 274 de voturi, în timp ce contracandidatul său Victor Ponta a obţinut 245 de voturi.

Până la ora 21.00 un număr de 696 de persoane au votat în secţia amenajată în Primăria Chinteni.