Actualitate
ACL Cluj acuză o posibilă fraudă electorală în comuna Mociu
Alianţa Creştin Liberală Cluj acuză o posibilă fraudă electorală în Cluj.
"Alianţa Creşetin Liberală Cluj a depus astăzi o sesizare la BEJ prin care am adus la cunoştinţă faptul că, în cursul zilei de ieri, în comuna Mociu s-a depus un număr de 88 de cereri pentru urna mobilă. Astfel, la secţia din Mociu-17 cereri, la secţia din Ghirişu Român-14 cereri, la secţia din Chesău- 45 cereri şi la secţia din Boteni un număr de 12 cereri. Ni s-a sesizat faptul că aceste cereri au fost luate de la primărie de către preşedinţii de secţii, şi depuse in fiecare secţie de votare, fapt care este contrar legislaţiei. Mai mult decât atât, 3 persoane care apar pe listele pentru urna mobilă susţin faptul că nu au completat o astfel de cerere şi nu au solicitat adeverinţele medicale care sunt parafate de către medicul din comună şi care însoţesc cererile depuse în numele lor.
Alianţa Creştin Liberală PNL-PDL Cluj a solicitat aşadar intervenţia urgentă a BEJ pentru a verifica cele menţionate mai sus, astfel încât să fie preîntâmpinată o posibilă fraudă electorală majoră", se arată în comunicat.