monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Catalonii vor independenţa față de Spania

Aproximativ 80,7% dintre persoanele care au participat la votul simbolic privind independenţa, organizat duminică în Catalonia, s-au pronunţat pentru aceasta, adică 1,6 milioane de voturi, potrivit unor rezultate provizorii difuzate de Executivul catalan.

Catalonia. Sursp foto: Deadlinelive.info

Aceste rezultate, difuzate după numărarea a 88,4% din buletine, arată că 1.649.239 de persoane au votat de două ori "da" la întrebările "doriţi Catalonia să fie stat?" şi "dacă da, doriţi să fie independent?", a anunţat Joana Ortega, vicepreşedinta Executivului, potrivit Medifax.

Potrivit lui Ortega, cel puţin două milioane de persoane au participat la consultare.


Aceste rezultate este necesar să fie interpretate cu prudenţă, în contextul în care opozanţii faţă de independenţă au anunţat că boicotează scrutinul.

Astfel, este vorba în principal despre simpatizanţi ai cauzei separatiste, care s-au prezentat în secţiile de votare din puternica regiune din nord-estul Spaniei cu 5,7 milioane de locuitori.


Potrivit acestor rezultate, 10,1% dintre participanţi au votat "nu" la a doua întrebare, 0,98% au introdus în urne buletine în alb, iar 4,55% au votat "nu" la ambele întrebări.

Aproximativ 5,4 milioane de catalani puteau, în mod teoretic, să participe la această consultare, deschisă inclusiv tinerilor cu vârsta de peste 16 ani şi străinilor rezidenţi în Catalonia. Catalanii din străinătate - New York, Sydney, Paris - puteau, de asemenea, să participe la consultare.


Organizând scrutinul, Artur Mas, preşedintele catalan, a încălcat două decizii ale Tribunalului Constituţional, care a suspendat votul la solicitarea autorităţilor de la Madrid. Guvernul spaniol apreciază că numai toţi spaniolii au dreptul să se pronunţe asupra viitorului Cataloniei.