Actualitate
A fost lansat „Radarul pădurilor”, primul sistem prin GPS de control al transporturilor de lemne
De la începutul octombrie în România funcţionează „Radarul pădurilor”, primul sistem prin GPS care permite monitorizarea traseului lemnului de la plecarea din pădure şi până la valorificare, inclusiv în situaţiile în care lemnul este exportat.
Potrivit Poliției Române, prin implementarea acestui sistem se doreşte stoparea tăierilor ilegale de lemn şi combaterea evaziunii fiscale în domeniu.
„Începând cu data de 08.10.2014, toate transporturile de lemn, cu excepţia lemnului în volum de până la 3 m.c., transportat cu atelaje, se fac obligatoriu folosind acest sistem informatic.
Aplicaţia are două componente. Prima componentă, care este denumită Woodtracking este destinată atât ocoalelor silvice, de stat sau private cât şi operatorilor economici care exploatează, transportă şi comercializează material lemnos. În momentul încărcării materialelor lemnoase în mijloacele de transport, operatorii vor introduce în sistem datele înscrise pe avizul de expediţie, inclusiv coordonatele geografice ale punctului de încărcare. Cea de-a doua componentă a aplicaţiei este Iwoodtracking. Aceasta este destinată organelor de control, respectiv tuturor celor care au atribuţii legale de control al circulaţiei materialului lemons” transmite IPJ Cluj.
Practic, cu ajutorul acestei aplicaţii, într-un timp foarte scurt şi din orice punct naţional sau chiar şi din afara ţării, se vor putea efectua următoarele verificări: validitatea codului unic înscris pe avizul de însoţire, verificarea după serie/număr aviz și verificarea după numărul de înmatriculare al mijlocului de transport. Astfel, se poate stabili care este provenienţa materialelor lemnoase şi dacă aceasta este legală, locul de încărcare, locul de descărcare, traseul care urmează să fie parcurs şi chiar localizarea acestora pe o hartă.
„În concluzie, nu se vor mai putea încărca materiale lemnoase şi implicit transporta cu acelaşi aviz de însoţire de mai multe ori, nu se vor mai putea legaliza materiale lemnoase tăiate ilegal întrucât se va memora locul de unde s-a încărcat materialul lemons nici nu va mai fi posibilă modificarea cantităţilor înscrise pe avizele de însoţire, după valorificarea acestora pe piaţă.
Nu se vor mai putea transporta materiale lemnoase fără provenienţă legală fără ca organele de control să nu ştie, nu se vor putea transporta cantităţi mai mari decât cele care au fost procurate în condiţii legale; Nu va mai putea fi posibil ca un utilizator să vândă sau să transmită avize către un alt utilizator pentru că acestea nu vor putea fi folosite. Într-un astfel de caz, sistemul va genera o alertă care va fi comunicată organelor de control, acestea fiind obligate să dispună măsurile legale; Aceste alerte sunt memorate şi pot fi verificate oricând” mai adaugă IPJ Cluj.
„Radarul Pădurilor” poate fi apelat prin sistemul 112, în consecinţă, fiecare cetăţean care doreşte să fie verificat un mijloc de transport lemn, poate apela serviciul comunicând numărul maşinii de transport.
„În perioada 8 - 23 octombrie, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj s-au primit din partea cetăţenilor 7 apeluri prin sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112, referitoare la transporturi de material lemons. Nu uitaţi! Fiecare din noi, putem contribui la diminuarea defrişărilor ilegale!” mai adaugă sursa citată.