monitorulcj.ro Menu
Actualitate

40 de amenzi în valoare de 15.000 de lei, aplicate de poliţiştii turdeni

Peste 30 de polițiști au fost angrenați miercuri, 22 octombrie, într-o acțiune organizată pe raza municipiului Turda. S-au aplicat peste 40 de sancțiuni, în valoare de circa 15.000 lei, au fost confiscate țigări, material lemnos și produse alimentare, în valoare de aproximativ 13.000 lei, și au fost depistate trei persoane bănuite de furt calificat din locuință.

În cadrul acțiunii s-a verificat activitatea a peste 25 de societăți comerciale, persoane fizice autorizate și producători agricoli, iar circa 60 de autovehicule au fost oprite, în trafic, pentru control.

Polițiștii au aplicat peste 40 de sancțiuni contravenționale, în urma neregulilor constatate. Valoarea acestora depășeste 15.000 lei.


Polițiștii au confiscat aproximativ 1.400 de țigarete, produse alimentare care erau comercializate ilicit și material lemnos care era transportat ilegal, în valoare totală de aproximativ 1.300 lei.

Polițiștii au depistat patru bărbați, bănuiți de furtul unor bunuri, în valoare de peste 1.000 de lei. Cei patru, cu vârste cuprinse între 17 și 21 de ani, din Turda, în cursul lunii septembrie, au pătruns, prin forțarea ușii de acces, într-o locuință din Turda, de unde ar fi sustras bunuri în valoare de circa 1.000 lei.