monitorulcj.ro Menu
Actualitate

INCIDENT AVIATIC la Câmpia Turzii. Rezervoarele unui MIG 21 Lancer S-AU PRĂBUȘIT în timpul unui zbor

Reprezentanţii Ministerului Apărării Naționale au declarat că rezervorul unui avion de MIG al Forțelor Aeriene Române s-a desprins marţi în timpul zborului. Potrivit sursei citate, nu au fost victime. Incidentul a avut loc în jurul orei 16.00, pe timpul executării unui zbor de antrenament.

sursa foto commons.wikimedia.org

Rezervoarele suplimentare de combustibil ale unei aeronave MiG-21 LanceR, care aparține Bazei 71 Aeriane Câmpia Turzii, s-au desprins de avion, într-o zonă nepopulată.   

“Marţi, 21 octombrie, în jurul orei 16.00, pe timpul executării unui zbor de antrenament, rezervoarele suplimentare de combustibil ale unei aeronave MiG-21 LanceR (Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii) s-au desprins de avion, într-o zonă nepopulată. O comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene cercetează cauza producerii incidentului de zbor”, se arată într-un comunicat de presă al MapN.


Surse din cadrul MapN au declarat pentru Mediafax că din primele cercetări rezultă că rezervoarele s-ar fi desprins în urma unei defecţiuni tehnice.

”Rezervoarele suplimentare de combustibil desprinse de pe un MiG - 21 LanceR erau, din fericire, goale, şi au căzut într-o zonă nepopulată situată undeva între judeţele Suceava şi Bistriţa-Năsăud. Avionul nu a fost pus nicio clipă în pericol de acest incident de zbor care este investigat de o comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene. Din primele cercetări rezultă că rezervoarele s-ar fi desprins, cel mai probabil, în urma unei defecţiuni tehnice”, au mai arătat sursele citate.


Tot marţi, MApN a anunţat că militari ai Brigăzii 6 Operaţii Speciale "Mihai Viteazul" şi ai Brigăzii 173 Aeropurtată a Forţelor Terestre ale SUA participă, în perioada 21-24 octombrie, la exerciţii comune de pregătire, în cadrul unei operaţiuni aeropurtate desfăşurată în zona aerodromului de la Câmpia Turzii.

Peste 90 de parașutiști din Brigada 173 Aeropurtată a Forțelor Terestre ale SUA au început marți dimineață exerciții româno-americane în cadrul unei operațiuni aeropurtate desfășurată la Câmpia Turzii.


Parașutiștii americani au început exercițiul de reacție rapidă la doar câteva ore după ce au fost informați, părăsind aerodromul Forțelor Terestre de la Grafenwoehr, din Germania, pentru a zbura în spațiul aerian al României la bordul unor avioane C-130 Hercule ale Forțelor Aeriene ale SUA.

"Parașutarea demonstrează capacitatea de dislocare a unității în 18 ore oriunde în zonele de responsabilitate ale Comandamentului SUA pentru Europa, Comandamentului SUA pentru Africa sau Comandamentului Central. (...) Exercițiile comune care se desfășoară în perioada 21-24 octombrie în contextul angajamentului româno-american față de Securitatea Colectivă a NATO demonstrează ritmul alert al exercițiilor din cadrul Operațiunii Atlantic Resolve, menite să întărească interoperabilitatea terestră și aeriană a forțelor militare ale aliaților NATO. Brigada "Soldații Cerului" sosește în România la doar două săptămâni după dislocarea timp de șase luni în Polonia și statele baltice Estonia, Letonia și Lituania, în cadrul Operațiunii Atlantic Resolve", arată Ambasada SUA.


Potrivit sursei citate, parașutiștii americani s-au parașutat cu tot echipamentul și proviziile necesare pentru manevre și misiuni în condiții de stres, inclusiv somn redus și desfășurare de operațiuni zi și noapte în teritorii necunoscute.

"SUA rămân angajate să mențină o prezență substanțială în Europa de Est, colaborând cu aliați NATO, precum România, pentru a asigura o prezență terestră, aeriană și maritimă coordonată și continuă în regiune, ca parte a angajamentelor asumate la Summitul NATO", subliniază Ambasada SUA.