monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peste 60 de voluntarii au dat o nouă înfățișare Depozitului de filme - FOTO

Peste 60 de voluntari și-au petrecut ziua de sâmbătă, 18 octombrie la Depozitul de Filme, colorand pereții în bandă desenată și bricolând mobilier de grădină. Cel mai nou spațiu de petrecere a timpului liber din oraș, Depozitul de filme, a a avut de inaugurarea oficială duminică, 19 octombrie.

 Peste 60 de voluntarii au dat o nouă înfățișare epozitului de filme

Spațiul situat în cartierul Dâmbul Rotund a fost reabilitat prin campania „TIFF salvează Depozitul de filme”, în cadrul proiectului „Salvați Marele Ecran”, susținut de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Victoria Film și reprezintă primul pas spre transformarea lui într-un Muzeu al Filmului.

Proiectul amenajărilor a fost făcut de Roxana Tarko, voluntar TIFF. “Fiecare bucată de spațiu pe care o eliberam de pelicula abandonată afară m-a inspirat să gândesc o destinație pentru el. Știam că trebuie să avem o scenă unde să fie organizate evenimente și am amenajat-o în spatele clădirii, dar am decis să păstrăm cea mai parte a vegetației și să creem luminișuri cu locuri de joacă pentru copii sau cu bănci unde să se retragă adulții” explică ea.


Voluntarii i-au oferit o soluție neașteptă la una dintre problemele pe care le avea de rezolvat – pereții albi ai clădirii gândită de la început ca depozit de pelicule, adică fără ferestre exterioare: “Am vopsit în alb clădirea, dar era clar că nu puteam s-o lăsăm așa. Trebuia să-i colorăm”. Propunerea de colaborare  venită din partea Fundației Noi Orizonturi, care coordonează cluburile Impact s-a potrivit mănușă acestui proiect, iar Roxana a fost mai mult decât încântată să lucreze cu liceeni – “Și eu am început să fac voluntariat pentru TIFF când eram în clasa a X-a. Am primit din partea lor mai mult decât mă așteptam… cu unii dintre ei am discutat să colaborăm și pe proiecte viitoare”.

“Directorul artistic” al acțiunii este Smaranda Suciu, coordonator local al Fundației Noi Orizonturi și specialistă cu diplomă de master în arte și antropolgie vizuală. “Când am văzut cât de generos e spațiul mi-am spus că nu putem doar să-l colorăm, ci trebuie să-i dăm o semnificație“, spune ea. Și-a amintit de lucrările pictorului american Roy Lichtenstein, care folosind ca sursă de inspirație benzile desenate, parodiază stereotipurile din cinematografia americană și s-a gândit că este cea mai potrivită ilustrație pentru un spațiu în care odinioară se depozitau filme. “În plus, am vrut să fie o lecție subtilă pentru voluntarii care au participat la acțiune, pentru că mulți dintre noi cunoaștem lucrările acestui reprezentant de seamă al curentului pop-art, dar nu știm cine le-a făcut și ce reprezintă”, explică Smaranda. Ea a schițat vineri benzile desenenate pe care elevii Impact le-au colorat a doua zi. “Mai trebuie să facem niște retușuri și să desenăm partea superioară a peretului din spate, pentru care avem nevoie de o schelă ”, spune ea.


“Ne-am simțit foarte bine sâmbătă la Depozitul de Filme, mai ales că seara am fost beneficiarii exclusivi ai unui concert susținut de trupa The Pass, care au venit special să cânte pentru noi. Ne-am bucurat și că partenerul local al Impact, Bomardier Transportation România s-a alăturat acestei acțiuni nu doar pe partea financiară ci și pictând și bricolând alături de noi. Satisfacția tuturor a fost foarte mare, pe măsură ce spațiul prindea viață”, spune Anca Gaidoș coordonator regional al Fundației Noi Orizonturi.

”Echipa noastră a petrecut o zi grozavă alături de tinerii din Impact, susținând renovarea Depozitului de Filme. Nivelul de implicare și efort a fost extraordinar și așteptăm cu nerăbdare mai multe evenimente comune în viitor. Bombardier Transportation este foarte mândră să fie asociată cu IMPACT și cu tineri motivați în a îmbunătăți Clujul”, a ținut să precizeze unul dintre managerii de top din cadrul companiei, care a participat la acțiunea de sâmbătă.