monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Concert de coarde: de la Coldplay la muzica din Game of Thrones

Vineri seara va avea loc un nou concert dedicat cvartetelor de coarde la Cluj.

Quartfest și Teatrul Imposibil organizează un nou concert dedicat cvartetelor de coarde la Cluj. Evenimentul se va desfășura vineri, 17 octombrie, începând cu ora 18:00, în incinta Iulius Mall, la parter. Vedetele serii vor fi cei de la Rua Quartet, unul dintre cele mai apreciate cvartete din România la nivel național și internațional.

Concertul vine după succesul înregistrat de prima ediție a QuartFest, primul festival dedicat cvartetelor de coarde din România, care s-a desfășurat la sfârșitul lunii august a anului curent și face parte dintr-o serie de evenimente de promovare a muzicii de cvartet în spațiul cultural clujean și românesc. Prima ediție QuartFest a adus pe pontonul din Iulius Parc aproximativ 1.500 de clujeni.


La această a doua ediţie a evenimentului, Rua Quartet va interpreta o gamă variată de compoziții, de la „Viva la vida” a celor de la Coldplay până la „Bohemian Rhapsody” și de la tema muzicală din filmul „Pirates of the Caribbean” până la cea din „Game of Thrones”. Concertul va dura 60 de minute, iar accesul la eveniment este liber.

Cu o vastă experienţă concertistică, grupul Rua Quartet oferă o muzică de calitate și, totodată, se distinge prin abordarea unui repertoriu foarte vast și divers, de la muzică clasică, muzică ambientală, de divertisment, valsuri, tangouri, cover-uri sau muzică de film, până la Pop-Rock, folclor stilizat românesc și internațional, muzică jazz sau cafe-concert. Cvartetul este alcătuit din patru tineri: Alpar, Vasile, Adela si Andrei, absolvenți sau studenți ai Academiei de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.


Următorul concert al celor de la Rua Quartet se va desfășura în aceeași locație, sâmbătă, 25 octombrie, începând cu ora 19:00.