monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ATENȚIE la oglinzile mașinilor!

Poliţiştii clujeni efectuează cercetări faţă de un tânăr de 17 ani, pentru ,,distrugere”. după ce acesta ar fi provocat distrugeri unor autoturisme parcate prin ruperea și deteriorarea oglinzilor retrovizoare.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Secţia 5 Poliţie, au depistat pe strada Paul Ioan din localitate, un tânăr de aproximativ 16-18 ani, care trăgea de oglinzile autoturismelor parcate pe strada respectivă. La vederea patrulei, tânărul în cauză a fugit. Poliţiştii au reuşit să-l intercepteze pe strada Donath, din municipiu.

În urma legitimării, poliţiştii au stabilit că este vorba despre un tânăr de 17 ani, din Cluj-Napoca. După cercetarea locului în care a fost depistat tânărul, s-a constatat faptul că unui autoturism i-a fost ruptă oglinda retrovizoare, iar un alt autovehicul prezenta deteriorări ale oglinzii.


În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „distrugere”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.