monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Parkingul din Hașdeu, departe de începerea lucrărilor

Conducerea Primăriei Cluj-Napoca spune despre proiectul construirii unui parking de 300 de locuri în Hașdeu că este “unul dificil”.

Semnarea protocolului intre UBB si Primarie, in 2012

Construirea parkingului Hașdeu a fost promisă, în 2012, de primarul interimar de la acea dată, Radu Moisin, dar de atunci lucrurile s-au mișcat extrem de anevoios și există posibilitatea ca începerea lucrărilor propriu-zise să se amâne pe un termen îndelungat. Studiul de fezabilitate a fost finalizat, dar se află acum în analiză la Universitatea Babeș-Bolyai, proprietarul terenului pe care va fi construit parkingul.  Primăria recunoaște că proiectul este “unul dificil, având în vedere condițiile din sit”. “Studiul de fezabilitate (SF) a parkingului este finalizat, iar la data redactării prezentei, acesta se află în studiu și analiză la partenerul nostru/proprietarul tabular al terenului, Universitatea Babeș-Bolyai. După ce SF se va însuși de către universitate, acesta va parcurge și etapa de aprobare în Consiliul Local a indicatorilor tehnico-economici”, au declarat reprezentanții Primăriei într-un răspuns furnizat consilierului local, Ioan Bîldea.

De la aprobarea indicatorilor, proiectantul mai are la dispoziție strict 60 de zile pentru întocmirea proiectului tehnic, detaliilor de execuție, DTAC și caietele de sarcini.


300 de locuri noi de parcare pentru studenți

Locaţia exactă a parkingului este pe strada Păstorului nr. 67 – 69, lângă cantina studenţească din Haşdeu. Terenul pe care va fi construit se află în proprietatea statului român, sub administrarea UBB Cluj. Investiţia a fost estimată la 16 milioane lei. Vor fi create 300 de locuri de parcare noi, disponibile, cel mai probabil disponibile sub formă de abonament anual sau lunar, la acelaşi tarif ca în cazul parkingurilor de cartier.

În prezent, pentru cei 5.200 de studenţi din campusul studenţesc sunt disponibile doar 76 de locuri de parcare.


Amânări peste amânări

Demersurile pentru realizarea parkingului au fost foarte mult prelungite din cauză că protocolul de colaborare a suferit mai multe modificări de conţinut şi a trecut prin Consiliul Local de două ori. Protocolul de colaborare între Primărie şi UBB a fost semnat în aprilie 2012 între primarul interimar de atunci, Radu Moisin şi conducerea universităţii. Atunci, Moisin estima că lucrările ar putea demara în toamna lui 2012 sau începutul lui 2013, însă termenul vehiculat atunci a fost devansat cu aproape doi ani. Protocolul de colaborare a suferit modificări şi a trecut, acum doi ani, prin Consiliul Local de două ori. Ulterior, în martie 2013, la şapte luni de la semnarea protocolului a fost atribuit contractul pentru realizarea PUD-ului.