monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Apple va lansa la 16 octombrie noile iPad-uri

Apple va lansa la 16 octombrie noua generaţie de iPad-uri, compania încercând astfel să accelereze vânzarea de tablete, după succesul avut de cele două modele de iPhone scoase pe piaţă în septembrie, informează Bloomberg.

Compania americană va face publice versiunea de iPad de 9,7 inci (24,6 centimetri) şi varianta mai mică de tabletă, iPad mini, potrivit unei surse citate de Bloomberg, informează Mediafax.

Anterior, blogul de tehnologie Recode a anunţat că, în cadrul evenimentului programat pentru 16 octombrie vor fi prezentate şi noi modele ale computerelor iMac.


Apple încearcă să crească vânzările de iPad-uri, pentru a reduce dependenţa veniturilor companiei de comercilaizarea iPhone-urilor.

În prezent, vânzările de smartphone-uri asigură aproximativ jumătate din venitul Apple, precum şi cea mai mare parte a profitului companiei.


În schimb, vânzările de tablete au generat un venit de 32 de miliarde de dolari pentru Apple în ultimul an fiscal şi au scăzut în ultimele două trimestre consecutive. Ritmul de vânzare a iPad-urilor a încetinit, deoarece clienţii au început să se orienteze către modele mai ieftine, precum şi pentru că aceştia îşi înnoiesc mai rar tabletele decât smartphone-urile.

Trudy Muller, unul dintre purtătorii de cuvânt ai Apple, a refuzat să comenteze informaţia.


Apple va anunţa, totodată, că a adăugat şi posibilitatea de a alege culoarea aurie pentru iPad-ul dorit, potrivit surselor Bloomberg.

Compania nu a mai scos pe piaţă un model nou de tabletă din luna octombrie a anului trecut, iar consumatorii s-au orientat spre smartphone-uri cu ecrane mai mari.


De asemenea, furnizorii Apple pregătesc şi lansarea unui iPad cu un ecran de 12,9 inci, care va fi prezentat în prima parte a anului viitor.

La începutul lunii septembrie, Apple a prezentat două noi modele de smartphone, iPhone 6 şi iPhone 6 Plus, cu ecrane de 4,7 inci şi 5,5 inci. Compania a vândut în primul weekend de la lansarea pe piaţă a celor două echipamente un număr record de peste 10 milioane de noi iPhone-uri, cumpărătorii luând cu asalt magazinele clasice şi virtuale.