monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tendinţele din aviaţia civilă, dezbătute la Conferinţa Asociaţiei Aeroporturilor din România

Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR) a organizat, în perioada 25-26 septembrie 2014, la Poiana Brașov, cea de-a 22-a Conferință și Adunare Generală. Siguranţa aeroportuară, finanţarea aeroporturilor cu ajutorul fondurilor europene sau tendințele existente în aviația civilă în contextul noilor provocări ale secolului XXI, sunt doar câteva din subiectele discutate la conferinţă.

Conferinţa reprezintă cea mai importantă manifestare de acest gen din sectorul aviației civile din România.

Prima zi a conferinței a grupat discuții cu privire la respectarea politicilor în domeniul concurenței în transportul aerian și evoluția obiectivelor de investiții ale aeroporturilor din România în ultimul an. Au fost analizate noile reglementări europene care urmează să fie implementate prin Reglementări Aeronautice Civile Române, precum și noile prevederi europene pentru certificarea aeroporturilor și siguranță aeroportuară.


Totodată, s-au adus în discuție necesitatea finalizării și publicării spre consultare a Master Planului General de Transport și a actualizării legii fundamentale a aviației civile, Codul Aerian Civil, iar în ceea ce privește facilitarea accesării fondurilor europene de către aeroporturile din România şi alocării ajutoarelor de stat către aeroporturi s-a ridicat problema necesităţii întocmirii unei scheme de ajutoare de stat aferente ajutoarelor acordate aeroporturilor cu un trafic mediu anual mai mic de 3 milioane de pasageri ca urmare a prevederilor noilor orientări privind ajutoarele de stat destinate aeroporturilor şi companiilor aeriene.

A doua zi a conferinței a fost dedicată partenerilor comerciali ai aeroporturilor. Firmele Austrian Airlines şi DHL au susţinut rolul companiilor tradiționale în dezvoltarea traficului aerian din România. De asemenea, a fost subliniată şi influenţa remarcabilă a Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) în dezvoltarea turismului și necesitatea unei colaborări mai strânse cu aeroporturile. S-a conturat ca o necesitate acordarea de ajutoare de marketing pentru stimularea creșterii traficului aerian pe aeroporturile regionale și atragerea operatorilor aerieni. De asemenea, pentru creșterea transportului de marfă pe aeroporturi, au fost discutate aspecte privind dezvoltarea infrastructurii aeroporturilor pentru a acomoda acest timp de transport și crearea unei infrastructuri adecvate de transport intermodal.


Evenimentul a reunit reprezentanți ai Ministerului Transporturilor, ai Consiliilor Județene, ai Autorităţii Aeronautice Civile Române, Consiliului Concurenței, ai Serviciului Român de Informaţii, Poliţiei Române, Poliției de Frontieră, Jandarmeriei Române, Direcției Generale a Vămilor, directori ai aeroporturilor din ţară și ai companiilor aeriene, precum și agenţi economici din ţară şi străinătate cu activitate în domeniul aeroportuar.