monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Psiholog clujean, despre accidentul în care şi-au pierdut viaţa şase oameni: Un sinucigaş nu ia şi viaţa altora, este un caz atipic

Psihologul Daniel David de la UBB Cluj spune, comentând cazul tânărului care a provocat accidentul de pe DN 1, soldat cu decesul acestuia şi al altor cinci persoane, că nu a mai întâlnit în cariera sa o astfel de situaţie, în care ”un sinucigaş să mai ia şi viaţa altora”, fiind un caz atipic.

Psihologul Daniel David de la Facultatea de Psihologie a Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) Cluj-Napoca a comentat, duminică, cazul tânărului de 28 de ani care a intrat cu maşina pe contrasens, provocând un accident în care şi-au pierdut viaţa atât el, cât şi alte cinci persoane.

Daniel David spune că este vorba despre ”un caz atipic”, pe care nu l-a mai întâlnit până acum în cariera sa.


”Nu am mai întâlnit în cariera mea un caz în care un sinucigaş să mai ia şi viaţa altora. De obicei, cei care se sinucid nu îi afectează şi pe alţii. Trebuie să se vadă dacă a fost cu intenţie faptul de a mai lua şi vieţile altora sau a vrut pur şi simplu să se izbească de ceva cu maşina”, a afirmat Daniel David, citat de Mediafax.

Psihologul spune că, dacă suicidul se reduce la o emoţie negativă, atunci acesta poate fi determinat de o tulburare psihologică de tip depresiv, stres puternic sau de o stare de nemulţumire existenţială.


"Orice comportament pe care îl facem, îl facem deoarece ne aduce un beneficiu. Când spun beneficiu nu trebuie să ne gândim doar la un beneficiu material. Acesta poate să fie şi unul psihologic/emoţional, de exemplu fac un comportament pentru a evita o stare emoţională neplăcută şi/sau pentru a ajunge într-o stare emoţională plăcută. Acest principiu general se aplică, aşadar, şi comportamentelor suicidare. În principiu, dacă suicidul se reduce la o emoţie negativă, atunci acesta poate fi determinat de o tulburare psihologică de tip depresiv, stres puternic sau, pur şi simplu, de o stare de nemulţumire existenţială, caz în care trebuie excluse, prin analiza psihologică, probleme psihologice mai ascunse", a spus David.

Potrivit acestuia, în cazul în care suicidul este făcut pentru a obţine o emoţie pozivă, atunci acesta poate fi determinat de o tulburare psihologică/emoţională, de exemplu o interpretare delirantă de tip psihotic, de genul "cred că am puteri miraculoase care mă protejează de orice, inclusiv de căderea liberă de la etajul 10, cădere pe care o încerc pentru plăcerea experienţei de a zbura", sau, mai rar, de o anumită opţiune valorică atipică.


"În toate cazurile, dacă starea psihologică la momentul comiterii actului suicidar este dublată de furie, comportamentul suicidar poate viza în mod voluntar şi distrugerea altora în acest proces. Distrugerea altora nu implică însă automat voluntaritatea, uneori, victimele fiind colaterale", a subliniat psihologul clujean.

Acesta consideră, însă, că pentru un răspuns specific clar ar trebui analizat psihologic fiecare caz individual în parte.


Daniel David a avertizat asupra modului de prezentare a cazurilor de sinucidere în presă "deoarece ele pot servi ca modele şi/sau amorse pentru alţi oameni care au tendinţe de acest tip".

"O astfel de ştire ar trebui să fie una scurtă, simplă şi descriptivă, fără elemente senzaţionale şi fără elemente pozitive, ci să pună accent pe consecinţele negative. De asemenea, nu trebuie insistat în detalii asupra metodei utilizate în suicid", a afirmat David.


Acesta a adăugat că diagnosticarea în faza incipientă a tulburărilor psihice, a tulburărilor depresive, care pot susţine un astfel de comportament, "este fundamentală pentru prevenţie".

Sâmbătă seară, tânărul de 28 de ani, George Dumitru, din Bucureşti, a provocat un accident rutier pe Drumul Naţional 1, la ieşirea din Ploieşti spre Braşov, unde a intrat cu maşina pe contrasens. Autoturismul condus de tânăr a lovit violent un BMW X3 în care se aflau cinci persoane.

În urma impactului, şi-au pierdut viaţa atât tânărul, cât şi cele cinci persoane din celălalt autoturism BMW - un bărbat din Câmpina, în vârstă de 44 de ani, fiul acestuia în vârstă de 12 ani, care locuiau în comuna Băneşti, lângă Câmpina, un prieten al şoferului, în vârstă de 40 de ani şi două femei în vârstă de 38 şi 19 ani. Cunoscuţi ai acestora spun că cei cinci se întorceau de la pescuit şi mai aveau câţiva kilometri până acasă.

Principala ipoteză luată în calcul de anchetatori este că tânărul ar fi încercat să se sinucidă, intrând cu maşina pe contrasens, însă cercetările în acest caz continuă. Ipoteza a fost conturată după ce George Dumitru a lăsat pe contul său de Facebook un mesaj prin care îşi ia adio de la cunoscuţi.

"Aveţi grijă de voi prieteni, amici, cunoştinţe! Eu plec într-o lume mai bună şi aveţi grijă pe cine iubiţi să nu păţiţi la fel ca mine! Vă iubesc pe toţi! Iartă-ma, Doamne, pentru ceea ce fac, dar aşa nu mai rezist să trăiesc", este mesajul postat de bărbat pe contul său de Facebook, mesaj care însoţeşte trei fotografii ce reprezintă un colaj de imagini în care apare alături de o tânără. Una dintre fotografiile postate pe reţeaua de socializare se găsea în maşina bărbatului în momentul în care a avut loc accidentul.

Mesajul a fost postat sâmbătă după-amiază, din judeţul Prahova, dintr-o localitate apropiată locului accidentului. Membri ai familiei acestuia spun că după ce au văzut mesajul au intrat în alertă şi au încercat să îl contacteze pe bărbat, însă acesta îşi închisese telefonul. Potrivit acestora, se pare că, după ce a postat acest mesaj, George Dumitru a plecat către munte, iar când a provocat accidentul se întorcea dinspre Braşov.

Gestul lui George Dumitru a provocat numeroase reacţii pe internet, mulţi dintre cei care au comentat gestul acestuia declarându-se revoltaţi. "Doar Dumnezeu ne poate judeca. Dar ceea ce a făcut acest inconştient este revoltător. A curmat cinci vieţi nevinovate. Ce vină aveau ei? Dumnezeu să-i ierte!" este unul dintre comentarii.

O femeie care susţine că la scurt timp de la producerea accidentului a trecut pe DN 1 arată că la locul accidentului a fost "un adevărat carnagiu", ea spunând că imaginile "şocante" pe care le-a văzut o vor urmări mult timp.

"Din nefericire, am ajuns în acel loc la câteva minute de la producerea accidentului. Un adevărat carnagiu, imagini şocante care mă vor marca mult timp de acum înainte. Multe vieţi curmate din cauza unui inconştient îndrăgostit care putea să-şi curme viaţa în cu totul alt mod. De ce să plătească atâţia oameni pentru decepţia lui în dragoste? Cu ce au greşit aceşti oameni? Am petrecut ieri o zi frumoasă alături de familia mea, în Sinaia, dar din păcate această zi s-a terminat în momentul când am ajuns la faţa locului. Îmi pun neîncetat întrebarea: dacă era maşina noastră în locul celei accidentate? Dacă eram acolo cu câteva momente mai devreme? Dacă...dacă... Nu pot decât să-i mulţumesc bunului Dumnezeu că a avut grijă de noi, dar în acelaşi timp nu pot să nu mă gândesc la familiile celor în cauză. Dumnezeu să le dea putere să treacă peste această tragedie şi să lumineze, în fiecare zi, minţile celor care se urcă la volan. Dumnezeu să-I odihnească în pace!!!!", a scris femeia.

De asemenea, sunt şi oameni care atrag atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă depresia.