monitorulcj.ro Menu
Actualitate

CODUL RUTIER se modifică duminică. CE AMENZI RIŞTI să primeşti

Noile modificări ale legislaţiei rutiere, ce aduc, printre altele, amenzi de până la 450 de lei pentru şoferii care nu transportă copiii în scaune speciale sau cu centură, precum şi posibilitatea recoltării de probe biologice la locul accidentului, intră în vigoare duminică.

sursa foto automarket.ro

Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost modificată şi completată printr-o ordonanţă publicată în Monitorul Oficial din 29 august, aceasta urmând să intre în vigoare duminică, 28 septembrie.

Una dintre cele mai importante completări aduse legislaţiei rutiere aduce sancţiuni pentru şoferii care nu transportă copiii în condiţii de siguranţă.


Astfel, va fi sancţionată cu trei puncte de penalizare "nerespectarea obligaţiei conducătorului de autovehicul de se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranţă sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate".

"La asta se adaugă patru sau cinci puncte de amendă, care înseamnă, în bani, 360 sau 450 de lei, ţinând cont că un punct de amendă este 90 de lei în prezent. Amenda se reduce la jumătate dacă este plătită pe loc. Practic, noutatea o reprezintă sancţionarea şoferului care transportă copii fără respectarea regulilor de siguranţă. Regulile existau şi până acum - scaun special pentru copiii până în trei ani şi centură de siguranţă pentru cei de până la 12 ani -, însă nu exista posibilitatea de a sancţiona direct şoferul autovehicului", a precizat, pentru Mediafax, şeful Direcţiei Rutiere din Poliţia Română, comisarul şef Florin Brăcea.


Aceeaşi sancţiune o vor primi şoferii care transportă copii în vârstă de până la trei ani în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă, cu excepţia celor destinate transportului public de persoane, precum şi a taxiurilor, dacă în acestea din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă.

"Copiii cu vârsta de peste 3 ani, având o înălţime de până la 150 cm, pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă", mai prevede noul act normativ.


Mai mulţ şoferii autovehicule având locuri prevăzute prin construcţie cu centuri de siguranţă trebuie să informeze pasagerii cu privire la obligaţia legală de a le purta în timpul circulaţiei pe drumurile publice.

Potrivit iniţiatorului actului normativ (Ministerul Afacerilor Interne), clarificarea procedurii de sancţionare pentru nerespectarea obligaţiei de a purta centura de siguranţă, în cazul persoanelor minore transportate, este necesară întrucât actuala normă nu permite sancţionarea conducătorului de vehicul pentru săvârşirea faptei de către o persoană minoră, în realitate acestuia revenindu-i obligaţia de a se asigura că minorul este transportat în condiţii de siguranţă.


"Această normă instituie un mecanism concret de responsabilizare a conducătorului auto care transportă persoane minore, acestea neavând reprezentarea necesară a pericolului la care se expun în situaţia implicării vehiculului într-un eveniment rutier. Modificările referitoare la minori sunt conforme cu directivele europene", spun reprezentanţii MAI.

Conform aceloraşi surse, prin intermediul Directivei 2014/37/UE, se urmăreşte reglementarea unitară la nivel european a obligaţiilor privind transportul copiilor şi tipurile de dispozitive de fixare în scaune pentru copii utilizate, astfel încât protejarea acestora să fie mai eficientă în cazul unei coliziuni.


Probele biologice, recoltate şi la locul accidentului, de personalul de la SMURD sau Ambulanţă

Noua legislaţiei rutieră aduce noutăţi şi în ceea ce priveşte locul unde se poate face recoltarea mostrelor biologice. Astfel, acestea vor putea fi recoltate şi în ambulanţe având echipaj cu medic ori autospeciale cu această funcţie aparţinând Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD).

"Medicul, asistentul medical sau persoana cu pregătire medicală de specialitate din echipajul ambulanţei sau autospecialei aparţinând SMURD, care intervine la evenimentele în legătura cu traficul rutier, poate recolta probe biologice în măsura în care prin aceasta nu se afectează acordarea asistenţei medicale de urgenţă sau de prim ajutor, precum şi în situaţia în care persoana implicată într-un accident de circulaţie refuză transportul de urgenţă la o unitate sanitară sau starea sa de sănătate nu impune acest transport", prevede ordonanţa.

Potrivit iniţiatorilor actului normativ, această noutate a avut ca raţiune logică şi practică următoarele considerente: situaţiile practice în care la locul unui eveniment rutier se prezintă echipajul ambulanţei pentru a acorda îngrijiri medicale, fără a mai fi necesară deplasarea ulterioară a victimei la spital (inclusiv în situaţia în care aceasta refuză internarea); norma juridică din Codul de procedură penală [art.190 alin.(8)] potrivit căreia recoltarea trebuie făcută în cel mai scurt timp inclusiv de către o persoană cu pregătire medicală de specialitate.

"Apreciem că ambulanţele sunt spaţii în care se poate efectua recoltarea mostrelor biologice, reprezentând o parte constitutivă a instituţiilor medicale. În pluş în mod practic o astfel de reglementare are drept rezultat reducerea costurilor asociate operaţiunii de recoltare, simplificarea procedurii în sine şi asigurarea celerităţii desfăşurării activităţii, cerută în mod expres de art. 190 alin.(8) din Codul de procedură penală. Menţionăm faptul că, în mediul rural, de exemplu, există situaţii în care recoltarea se poate face la o staţie de ambulanţă (aflată în aceeaşi localitate) fără a mai fi necesară deplasarea 30-40 km pentru efectuarea aceleiaşi operaţiuni la o unitate medicală în primul oraş", explică reprezentanţii MAI.

Pe de altă parte, noua ordonanţă prevede că o persoană careia i-a fost anulat permisul auto, ca urmare a condamnării pentru o infracţiune care a fost dezincriminată, se poate prezenta la autoritatea competentă pe raza căreia îşi are domiciliul sau reşedinţa, pentru eliberarea unui nou permis de conducere, fără a mai susţine examen şi cu prezentarea documentului care atestă o astfel de situaţie.

"În situaţia în care anularea permisului de conducere nu a fost dispusă până la depunerea cererii de restituire de către titularul permisului de conducere, condamnat definitiv pentru o infracţiune care a fost dezincriminată, în conditiile art. 4 din Codul penal, şeful serviciului rutier competent dispune restituirea acestuia, în baza documentului care atestă o astfel de situaţie", se mai precizează în actul normativ.

Potrivit MAI, această propunere este fundamentată pe considerentul lipsei unui cadru legal adecvat în materie de contencios administrativ, în sensul inexistenţei unei prevederi care să confere autorităţii posibilitatea reexaminării actului administrativ (dispoziţia de anulare a permisului de conducere) după intrarea acestuia în circuitul civil şi producerea de efecte juridice (anulare permis distrugerea documentului, comunicarea măsurii către alte autorităţi etc.). "În acest contexţ precizăm că mai multe persoane s-au adresat instanţelor de contencios pentru anularea actelor administrative şi restituirea permiselor de conducere, interpretarea prevederilor art. 4 din Codul penal fiind foarte diferită cu privire la întinderea efectelor în materia altor acte sau sancţiuni decât cele penale", mai spun poliţiştii.

Tot începând de duminică se modifică şi condiţiile în care studenţii străini pot obţine pemisul de conducere pe teritoriul României. Astfel, dacă până acum aceştia trebuiau să facă dovada faptului că urmează să studieze în România pe o perioadă de cel puţin şase luni, acum ei vor trebui să prezinte documente care să ateste că au studiat deja timp de şase luni în ţara noastră.