monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cele mai interesante invenţii, premiate la Cluj

Un bun prilej de cunoaştere şi relaţionare pentru inventatorii din România şi din Ungaria, premii pentru inventatori şi diverse discursuri sunt evenimentele de la manifestarea „Rolul invenţiilor în Progresul Societăţii”, organizată de Asociaţia Inventatorilor, la Cluj-Napoca, în 17 septembrie, la Aula Magna a Universităţii „Babeş-Bolyai”.

La eveniment va fi prezent şi Preşedintele Federaţiei Mondiale a Inventatorilor, Vedres Andras, pentru a-şi manifesta sprijinul pentru participanţi, dar şi pentru a-i premia, cu medalii şi ordine internaţionale de merit, pe cei care s-au făcut remarcaţi pe plan internaţional.  

„Am ales Cluj-Napoca ca şi gazdă a evenimentului pentru a oferi sprijinul inventatorilor de aici, pentru a recunoaşte şcoala clujeană ce i-a format, dar şi pentru a-i populariza în faţa autorităţilor statului şi a mediului privat”, a declarat Octavian Pleşa, Preşedintele Asociaţiei Inventatorilor din România şi organizatorul evenimentului.


„Am încercat să punem bazele unui eveniment care să promoveze inovaţia şi care să dea posibilitatea tuturor celor interesaţi de acest domeniu să întâlnească şi să cunoască inventatori recunoscuţi la nivel mondial din România. Vreau să semnalez prezenţa la Cluj-Napoca a domnului Dr. Vedres Andras, Preşedintele Federaţiei Mondiale a Inventatorilor, care va oferi medalii şi ordine internaţionale de merit inventatorilor ce au fost recunoscuţi pe plan internaţional”, a mai adăugat Octavian Pleşa.

Programul activităţilor:


Ora 10.00 – Aula Magna a Universităţii „Babeş-Bolyai”;

Ora 10.00 – Deschiderea lucrărilor – Dr. Octavian Pleşa;


Ora 10.10 – Discurs invitat – Prefectul judeţului Cluj, D-nul Prof. Univ. Dr. Ing. Gheorghe Vuşcan;

Ora 10.15 – Discurs invitat – Rectorul Universităţii “Babeş-Bolyai”, Acad. Prof. Univ. Dr. Ioan-Aurel Pop;


Ora 10.20 – Discurs invitat – D-nul Prof. Dr. Vedres Andras;

Ora 10.40 – Ceremonie – Decernare de medalii pentru o serie de inventatori;


Ora 11.30 – Conferinţă de presă – prezentare eveniment, discuţii, întrebări.

Ora 12.00 – Coffee break. 

Asociaţia Inventatorilor din România a fost creată ca o necesitate de promovare a creativităţii, pe fondul lipsei unor semnale oficiale în această direcţie. Activitatea sa a permis multor inventatori să participe la manifestări internaţionale unde, ca membri ai asociaţiei, au beneficiat de diferite facilităţi. Invenţiile membrilor asociaţiei s-au bucurat de aprecieri la manifestări de anvergură internaţională, cum sunt cele de la Nuremberg, Taipei, Bangkok, Zagreb, Budapesta, Seul sau Moscova,  dar şi la numeroasele evenimente de profil organizate în Statele Unite ale Americii.

Etichete: inventii