monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Pricopie: Examenul de Bacalaureat și Evaluarea națională nu își schimbă structura în anul școlar 2014-2015

Examenul de Bacalaureat și Evaluarea națională nu își vor schimba structura în anul școlar 2014-2015, a declarat ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie.

"Pentru anul școlar viitor, pentru examenul de Evaluare națională nu avem nicio schimbare, pentru examenul de Bacalaureat nu avem nicio schimbare din punct de vedere al structuri examenelor. Avem schimbări legate de recunoașterea competențelor lingvistice, în sensul că am mai adăugat unele atestate, am mai extins. Cu alte cuvinte venim în întâmpinarea elevilor și a părinților și sunt mici modificări, reașezări în interiorul programei. Nu sunt lucruri semnificative. Sunt corespunzătoare programei școlare", a precizat ministrul Educației, informează Agerpres.

Remus Pricopie este de părere că în sistemul de învățământ trebuie să fie efectuate schimbări cu condiția ca acestea să fie realizate "progresiv" și să aducă "stabilitate și progres".