monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Începe Summitul NATO din Țara Galilor

60 de şefi de stat, 70 de miniştri de Externe şi 70 de miniştri ai Apărării se vor întâlni joi, în Ţara Galilor, unde va avea loc Summitul NATO 2014, una dintre cele mai importante intâlniri a membrilor Alianței Nord-Atlantice din ultimii ani.

În cadrul Summitului NATO 2014, Alianța Nord-Atlantică va lua măsuri pentru a-și consolida apărarea la frontiera estică Europeană și își va exprima sprijinul pentru Kiev, văzându-se nevoită de criza ucraineană să efectueze cea mai radicală modificare de strategie față de Rusia de după încheierea Războiului Rece, scrie Agerpres.

În contextul tensiunilor din Ucraina, membrii est-europeni ai NATO, inclusiv Polonia, au făcut apel la detașarea permanentă a mii de trupe pe teritoriile lor pentru a descuraja orice posibil atac rusesc. Alianța însă, prin vocea secretarului său general Anders Fogh Rasmussen, a respins acest scenariu, parțial din cauza costurilor și parțial pentru că nu vrea să încalce prevederile acordului cu Rusia din 1997 în virtutea căruia NATO s-a angajat să nu staționeze permanent forțe de luptă semnificative în est.


În schimb, liderii NATO vor fi de acord să poziționeze preventiv echipament și provizii, precum combustibil și muniție, în țările est-europene cu baze gata să găzduiască forța de reacție rapidă a NATO în caz de nevoie. Cu toate că NATO a subliniat că nu intenționează să intervină militar în Ucraina, care nu este membră, Alianța a ales să consolideze apărarea țărilor est-europene care i s-au alăturat în ultimii 15 ani. Printre altele, țările baltice se tem că Rusia ar putea folosi același pretext ca în Crimeea — protejarea populației rusofone — pentru a interveni în teritoriile lor.

Comentând principalul scop al Summitului din Țara Galilor, președintele american Barack Obama și premierul britanic David Cameron au declarat: "Ne întâlnim într-un moment în care lumea se confruntă cu multe provocări periculoase și dinamice. La est, Rusia a călcat în picioare regulile prin anexarea ilegală a Crimeii și prin trimiterea de trupe pe teritoriul ucrainean ce amenință și subminează suveranitatea unui stat național. La sud, există un arc de instabilitate ce se răspândește din Nordul Africii și Sahel spre Orientul Mijlociu".


Cei care vor să opteze pentru o abordare izolaționistă pentru astfel de amenințări "nu înțeleg natura securității în secolul 21", au mai adăugat ei. "Evoluțiile din alte părți ale lumii, în special în Irak și Siria, ne amenință securitatea acasă", au explicat cei doi conducători.

Liderii NATO vor discuta despre criza din Ucraina joi cu președintele Petro Poroșenko. Ei ar urma să aprobe un pachet de ajutor cu fonduri de aproximativ 12 milioane de euro menite să îmbunătățească capabilitățile militare ucrainene în domenii precum logistică, capacități de comandă și control și apărare cibernetică.