Actualitate
Bătaie mare pe locuri printre copiii cinefili din Cluj
Locurile la filmul “Kérity, casa poveştilor”, programat în cadrul EducaTIFF, s-au epuizat cu două saptamani înainte de proiecţie.
Programul de educaţie media şi cinematografică EducaTIFF îşi începe proiecţiile sâmbătă, 21 mai.
Aflat la cea de-a treia ediţie, EducaTIFF a devenit foarte popular în rândul publicului şcolar clujean. “Deşi pentru filmele programate pentru gimnaziu şi liceu în weekendul 21-22 mai încă se aşteaptă confirmări din partea cadrelor didactice, pentru filmul programat în data de 23 mai şi dedicat celor mai tineri spectatori EducaTIFF, «Kérity, casa poveştilor» (r. Dominique Monféry), locurile s-au epuizat cu aproape două săptămâni înainte de proiecţie. Astfel, sute de elevi din tot judeţul Cluj au fost nevoiţi să se reorienteze către filmele EducaTIFF din luna iunie”, au explicat organizatorii. Astfel, filmul “Kérity, casa poveştilor” va rula cu sala plină, la Cinema Victoria, pentru copiii de la Şcoala Generală „George Bariţiu” din Jucu de Sus şi de la Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai” din Cluj-Napoca (ambele cu cele mai multe înscrieri), de la Liceul Teoretic „Josika Miklos” din Turda, de la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Colegiul Naţional „George Coşbuc” şi de la Şcoala Generală „Nicolae Titulescu”, din Cluj-Napoca. Totodată, la proiecţie vor participa şi copiii romilor strămutaţi la Pata Rât.
După film, toţi copiii se vor bucura de o dezbatere organizată cu sprijinul Centrului Cultural Francez Cluj-Napoca şi se vor putea înscrie în competiţia şcolară judeţeană EducaTIFF – Tineri Critici de Film.
„Kérity, casa poveştilor” este povestea lui Natanaël, un băieţel căruia îi este foarte greu să înveţe să citească, deşi iubeşte cărţile şi cunoaşte multe poveşti. Când mătuşa lui lasă moştenire familiei o casă, în care se află o bibliotecă plină cu cărţi foarte valoroase şi rare, băiatul află că ultima dorinţă a mătuşii a fost ca toată biblioteca să fie a lui. Cărţile pe care i le citea mătuşa când era mic sunt adăpostul tuturor personajelor din literatura pentru copii, iar el trebuie să le salveze de la dispariţie, doar dacă este în stare să citească o formulă magică.
În 2010, producţia franceză “Kérity, casa poveştilor” a câştigat Menţiunea Specială a Juriului la Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Annecy, Franţa, cel mai important festival de animaţie din lume şi Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Film de Animaţie ANIM’EST, cel mai important festival de animaţie din România.