Actualitate
Majoritatea şcolilor din Cluj-Napoca sunt pregătite să-i primească pe elevi
Pregătirile pentru noul an şcolar sunt în toi. Până în acest moment la 62 de şcoli din municipiu lucrările de amenajare sunt finalizate şi îi aşteaptă pe elevi.
“Până în acest moment avem încheiate lucrările de reparaţii, intervenţii şi modernizare la şcoli. La 84 de unităţi şcolare se efectuează intervenţii, iar până în acest moment la 62 sunt gata lucrările, astfel încât şcolile sunt pregătite să-i primească pe elevi în 15 septembrie”, a declarat, miercuri, primarul Emil Boc, în timpul unei vizite la Liceul de Informatică “Tiberiu Popoviciu” Cluj-Napoca unde au fost realizate lucrări de reparații.
Primăria Cluj-Napoca a investit aproape 6 milioane de lei în lucrări de reparaţii, intervenţii sau de modernizare în școli. “În această vară Primăria a efectuat lucrările la cele 84 de unităţi şcolare în valoare de 5,8 milioane de lei”, a mai precizat primarul.
Boc a fost prezent, miercuri, la inaugurarea lucrărilor de la Liceul de Informatică “Tiberiu Popoviciu” unde au avut loc lucrări de hidroizolare la clădirea principală şi la internatul liceului. “Valoarea investiţiilor din acest an este de 128.000 de lei”, a declarat directoarea Liceului de Informatică “Tiberiu Popoviciu”, Simona Haidu.
Primăria a mai finalizat trei curţi care au fost asfaltate la alte unităţi de învăţământ în valoare totală de 348.000 de lei la şcoala Constantin Brâncuşi şi la două grădiniţe.