monitorulcj.ro Menu
Actualitate

George Copos, CONDAMNAT DEFINITIV la patru ani de închisoare cu executare în dosarul Loteria I

George Copos. Sursă foto: Facebook

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, luni, pe George Copos la patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală de peste un milion de euro, cu ocazia vânzării unor spaţii ale firmei Ana Electronic către Loteria Română, decizia instanţei fiind definitivă.

Instanţa a respins apelurile făcute de toţi inculpaţii din dosarul Loteria I, precum şi toate cererile de schimbare a încadrărilor jurice ale faptelor acestora, făcute pe parcursul judecării cauzei.

Tribunalul Bucureşti a menţinut decizia de condamnare dată de Judecătoria Sectorului 2 în 29 ianuarie, astfel că George Copos rămâne cu pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare. Instanţa a constatat că George Copos a fost arestat într-o altă cauză.


De asemenea, Tribunalul Bucureşti a menţinut pedepsele de câte patru ani de închisoare pentru Gilio Giuzepe Roza, Stelian Ioan Raţiu şi Nicolae Cristea, fost director general al Loteriei Române, iar Gabriel Rogoveanu a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare.

Instanţa le-a interzis celor cinci dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de cinci, respectiv patru ani după executarea pedepsei.


Decizia Tribunalului Bucureşti este definitivă.

George Copos este încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde execută pedeapsa de trei ani şi opt luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.