Actualitate
Tânăr rănit grav după ce a intrat cu mașina pe contrasens
Un tânăr de 22 de ani a fost rănit grav, miercuri, 13 august 2014, în localitatea clujeană Iara, după ce a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă regulamentar de un bărbat de 33 de ani.
„Din primele date reiese faptul că un conducător auto de 22 de ani, în timp ce mergea din direcţia Iara spre Băişoara, ar fi pătruns pe contrasens intrând în coliziune frontală cu o autoutilitară, condusă din sens opus de un bărbat de 33 de ani. Cele două autovehicule au fost avariate”, informează IPJ Cluj.
Conform aceleaşi surse, tânărul de 22 de ani a fost rănit grav în timp ce conducătorul auto în vârstă de 33 de ani a fost rănit uşor. De asemenea, valoarea pagubelor materiale este de aproximativ 27.000 de lei.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs accidentul rutier.