monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Pedeapsa lui Dan Voiculescu, cea mai aspră dată unui fost demnitar al ultimilor 25 de ani. TOPUL condamnărilor

Majoritatea condamnărilor din dosarelor unor foşti miniştri sau parlamentari au fost pronunţate în dosare instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Dan Voiculescu

Condamnarea lui Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare în dosarul privatizării ICA este cea mai aspră pedeapsă dispusă împotriva unui demnitar al ultimilor 25 de ani, într-un "top" alcătuit după numărul anilor de detenţie din sentinţe date în ultimii doi ani.

Potrivit Mediafax, iată cum ar arăta un clasament alcătuit în ordinea descrescătoare a numărului anilor de detenţie:


1. Dan Voiculescu, fost senator: 10 ani pentru spălare de bani

2-3. Cătălin Voicu, fost senator: şapte ani pentru trafic de influenţă şi fals în înscrisuri


Ioan Avram Mureşan, fostul ministru al Agriculturii: şapte ani pentru deturnare de fonduri

4-6. Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor: cinci ani pentru complicitate la abuz în serviciu


Emilian Cutean, fost deputat: cinci ani pentru fraudă

Virgil Pop, fost deputat: cinci ani pentru trafic de influenţă


7. Adrian Năstase, fost premier: patru ani pentru şantaj şi luare de mită

8. George Copos, fost senator şi fost ministru: trei ani şi opt luni pentru evaziune fiscală


Virgil Pop a fost primul parlamentar condamnat la închisoare cu executare, iar Relu Fenechiu, primul ministru în funcţie trimis în detenţie printr-o decizie definitivă a instanţei.

Cea mai mare pedeapsă dispusă într-un dosar al DNA, 16 ani de închisoare, a fost primită de Radu Ion Fotino, revendicatorul terenurilor din cartierul ANL "Henri Coandă", acuzat de înşelăciune prin afaceri cu terenuri.