Actualitate
Hoț de aparate de fitness și haine, prins de polițiștii clujeni
Poliţiştii clujene au indetificat un tânăr de 22 ani, bănuit că ar fi sustras bunuri în valoare de 2.000 de lei dintr-o locuință situată pe strada Oaşului, pe care ulterior le-ar fi vândut.
În data de 4 august 2014 IPJ Cluj a fost sesizată de către o un bărbat din judeţul Sălaj cu privire la faptul că a fost victima unei infracţiuni de furt. Potrivit polițistilor clujeni, bărbatul reclama că în perioada 29 iulie - 4 august 2014, persoane necunoscute i-au jefuit casa situată pe strada Oaşului din Cluj-Napoca.
„Din interior s-ar fi sustras diferite bunuri, precum un aparat de fitness, articole de îmbrăcăminte, obiecte de menaj, etc. Valoarea prejudiuciului reclamat de partea vătămată este de aproximativ 2.000 de lei. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat şi depistat persoana bănuită de sustragerea bunurilor, stabilindu-se că este vorba de un tânăr de 22 de ani, din Cluj-Napoca”, informează Inspectoratul de Poliție Județeană (IPJ) Cluj.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat şi recuperat bunurile sustrase, acestea fiind comercializate de către tânăr la scurt timp după ce le-a furat.
Faţă de bărbatul de 22 de ani se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de “furt calificat”, faptă prevăzută de Codul penal.