monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Studenţii au protestat cu plasturi negri pe gură şi au cerut demisia lui Pricopie şi Costoiu

Aproximativ 200 de studenţi au protestat, joi seară, pe străzile din Cluj-Napoca, având lipiţi plasturi negri pe gură şi cerând demisia ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, şi a ministrului delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu.

Participanţii la protest şi-au lipit plasturi negri pe gură, iar din câteva boxe transportate de o maşină s-a auzit muzica din anii perioadei comuniste.

“Ne-am lipit plasturi negri pe gură, am pus muzică din perioada comunistă şi i-am acordat domnului Mihnea Costoiu, în mod simbolic, o diplomă de «doctor în sfârşit», iar tema lucrării sale este «sfârşitul educaţiei». Vrem să arătăm, astfel, modul comunist în care s-au purtat cei doi miniştri cu noi, studenţii, pentru că, deşi ne-au chemat la consultări, nu ne-au spus cum vor să modifice Legea Educaţiei. A fost o falsă consultare cu studenţii, aşa a apărut Ordonanţa de Urgenţă 49, care readuce în discuţie politizarea universităţilor, dă drum liber doctoratelor la fără frecvenţă, aşa că noi cerem public demisia domnilor miniştri Remus Pricopie şi Mihnea Costoiu”, a spus liderul Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Mihai Dragoş, citat de Mediafax.


În timpul protestului, studenţii au purtat pancarte cu mesaje ca “Universităţile noastre nu-s afacerile voastre”, "Şezi blând, educaţia e pe mâini bune” sau “Cerem retragerea OUG 49/2014” şi au scandat lozinci precum “Ţara creşte prin studenţi, nu miniştri repetenţi”, “Mihnea legea a schimbat ca să-şi ia un doctorat” sau “Educaţia e a noastră, nu vrem ordonanţa voastră”.

Liderul ANOSR a adăugat că studenţii au şi o listă de revendicări şi că săptămâna viitoare vor merge la consultări cu ministrul Educaţiei.


“Domnul ministru ne-a chemat săptămâna viitoare la consultări, vom merge, că nu refuzăm dialogul cu autorităţile, însă noi solicităm retragerea ordonanţei 49, îi cerem Avocatului Poporului să reclame neconstituţionalitatea acestei ordonanţe, cerem emiterea de metodologii care să nu permită abuzuri şi îi atragem atenţia domnului doctorand Mihnea Costoiu că reprezintă interesele întregii clase academice, nu doar a prietenilor domniei sale”, a spus Mihai Dragoş.

Protestul de la Cluj a fost organizat de preşedinţi şi membri ai organizaţiilor studenţeşti din toată ţara aflaţi la Cluj în perioada 29 iulie - 3 august, cu ocazia Forumului Organizaţiilor Studenţeşti.


Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis, la începutul lunii iulie, lui Victor Ciorbea o scrisoare în care îi semnalează că ordonanţa de urgenţă care modifică Legea Educaţiei încalcă regimul constituţional privitor la emiterea OUG, el afirmând că respectarea legii fundamentale trebuie să fie asigurată de Avocatul Poporului.