Actualitate
Un român a fost împuşcat MORTAL de un poliţist francez
Un român a fost împuşcat mortal, marţi seara, de un poliţist francez, în timpul unui control de identitate în Montgeron, o comună franceză situată la distanţa de 19 kilometri sud-est de Paris.
Este vorba despre un bărbat de naţionalitate română, în vârstă de 41 de ani, împuşcat în piept, care a decedat pe loc.
În urma acțiunii soldate cu moartea românului, autoritățile au deschis o anchetă judiciară potrvit prefecturrii din Essonne, citată de Le Parisien în ediţia electronică.
Faptele s-au desfăşurat marţi seara către ora 20.00 (21.00, ora locală). Alertaţi de către locuitori din zonă care se plângeau că sunt deranjaţi pe timpul nopţii, poliţişti municipali au sosit la faţa locului. Ei au constatat că este vorba despre persoane vindicative, în stare de ebrietate, şi au chemat poliţia naţională.
"Unul dintre bărbaţi avea o sticlă în mână. A spart-o şi a înaintat, în timp ce un poliţist a căzut. Simţindu-se ameninţat, acesta din urmă a tras", a declarat o sursă apropiată anchetei.
Contactat marţi seara, primarul de la Montgeron François Durovray, din partea UMP (dreapta, opoziţie), s-a declarat mişcat de această dramă. "Acest loc (Le Moulin de Senlis) mă preocupă de când am fost ales. Iar acest fapt divers nu face decât să-mi sporească dorinţa de a prelua administrarea Le Moulin de Senlis", a declarat el.
Le Moulin de Senlis este un edificiu construit începând din secolul al XVI-lea la marginea Yerres, care în prezent găzduiesşte 24 de familii în condiţii discutabile atât din punct de vedere sanitar, cât şi legal.
Poliţia a efectuat o anchetă la faţa locului, în vederea stabilirii circumstanţelor dramei.