Actualitate
Posibilele CAUZE ale prăbuşirii avionului Air Algerie
Cea mai probabilă cauză a prăbuşirii avionului Air Algerie, joi, cu 118 persoane la bord, în Mali, o reprezintă condiţiile meteorologice, însă oficialii francezi şi experţii nu exclud nici un atentat sau o problemă tehnică.
Condiţiile meteorologice
Este ipoteza privilegiată pentru moment, iar ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, o prezintă chiar ca fiind "cea mai probabilă". "Credem că acest avion s-a prăbuşit din motive care ţin de condiţiile meteorologice", a declarat el la postul de radio RTL, citat de mediafax.ro.
Această posibilitate este luată în calcul şi de Robert Galan, fost pilot al Air France, care a zburat 15 ani în regiune.
"Există un front tropical unde se întâlnesc, în acest sezon, rafale de vânt contrare şi puternice, o masă de aer uscat şi cald venind din nord şi o alta de aer umed din Golful Guineei, condiţiile fiind ideale pentru furtuni importante, tot ce trebuie pentru a pune probleme aviaţiei", a explicat el.
"Este o ipoteză foarte probabilă, datele meteo par să confirme condiţii foarte dificile în zonă. Când traversezi această zonă încerci să ocoleşti norii foarte mari", a adăugat Galan.
Dacă ia în calcul vântul sau grindina, el exclude însă ipoteza unui fulger. "Când un avion este lovit de un fulger, riscurile sunt infime să fie doborât, au existat câteva exemple în istorie, dar este foarte rar", a subliniat el.
Tir de rachetă
Pentru a atinge un avion de linie este necesar un echipament militar important, precum racheta Buk, sistemul mobil sol-aer rusesc, suspectat că a doborât un avion al Malaysia Airlines în estul Ucrainei, la 17 iulie, mai scrie mediafax.ro
"Excludem de la început posibilitatea unui tir de la sol, extrem de improbabilă, chiar imposibilă", a declarat secretarul de stat francez pentru Transporturi, Frederic Cuvillier, pentru postul France 2.
"Nu există nici un sistem de rachete antiaerian care să poată atinge un avion de linie la mare altitudine în regiune", a dat asigurări Jean-Pierre Maulny, director adjunct al Institutului de Relaţii Internaţionale şi Strategice (IRIS) şi specialist al industriei de apărare. "La faţa locului se găsesc doar Manpads (sisteme portabile cu rază scurtă de acţiune - n.r.), care sunt periculoase doar în faza de decolare şi aterizare", a adăugat el.
Ipoteza unei bombe
Această idee a fost avansată, mai ales că pe aeroportul din Ouagadougou condiţiile de securitate nu sunt considerate optime.
Iniţial, Jean Serrat nu a exclus posibilitatea, preşedinţia franceză evocând, în momentul descoperirii epavei, un avion "dezintegrat". Explozia unei bombe în timpul zborului ar fi fost singura cauză posibilă pentru împrăştierea fragmentelor avionului. "Când trece printr-un nor violent, o aripă se rupe şi avionul se face bucăţi, este posibil, dar nu prea cred. Rămâne posibilitatea bombei", a precizat Jean Serrat.
"Când există o bombă la bord, de fiecare dată se află originea exploziei, deci dacă aşa a fost, ancheta va stabili uşor", a apreciat la rândul său Robert Galan.
Totuşi, ultimele elemente păreau să excludă această posibilitate, mărturiile de la sol evocând "un puternic miros de kerosen la locul" prăbuşirii şi "fragmente concentrate", potrivit lui Cuvillier.
O problemă tehnică
"Până nu se termină ancheta, este imposibil să ştim dacă a existat o problemă tehnică sau nu", afirmă Galan. În opinia sa, "nici o ipoteză nu se poate detaşa dacă nu a început examinarea fragmentelor" avionului.
Această idee nu a fost însă exclusă de secretarul de stat pentru Transporturi, precizând însă că "urmează să se stabilească".
Examinarea cutiilor negre, dintre care una a fost deja găsită, va permite confirmarea sau infirmarea acestei ipoteze.