monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cât costă şi de unde vine smaraldul de peste 3 kilograme, vedeta unui târg de pietre preţioase organizat la Cluj - FOTO

Pasionaţii de obiecte din minerale au o ocazie unică în aceste zile să vadă o piesă cu totul aparte, un smarald impunător cu o greutate de peste trei kilograme. Potrivit organizatorilor târgului care se desfăşoară în acest weekend la Cluj-Napoca, un astfel de exponat este foarte rat întânit la evenimentele de profil. Dar cine este proprietarul smaraldului, nestemata preferată de Cleopatra, şi de unde a fost adus?

O nouă ediţie a târgului de pietre preţioase şi semipreţioase Expo Mineralia se desfăşoară până duminică 27 iulie la Iulius Mall. Expo Mineralia reuneşte o colecţie impresionantă de bijuterii, accesorii, decoraţiuni şi alte obiecte realizate cu măiestrie din minerale aparte. Iubitorii de frumos vor putea alege dintr-o selecţie de peste 150.000 de articole. Piesele sunt realizate din roci, flori de mină, geode, cristale, lemn, pietre preţioase şi semipreţioase, care provin din peste 50 de ţări, inclusiv România.

Smaraldul de peste trei kilograme este adus din munții Ural, după cum declară vânzătoarea. Proprietarul este originar din Iași şi este un colecționar de astfel de obiecte. Unele le cumpără pentru comerț, altele le găsește.


„Aduce multe produse din Ucraina, din munții Ural. Avem foarte multe pietre rulate, avem flori de mină și printre care a descoperit și un smarald”, declară vânzătoarea.

Smaraldul nu va fi dat spre prelucrare. “Deocamdată rămâne așa pentru colecție, iar valoarea estimată este confidențială”, spune vânzătoarea.


Pe lângă vedeta acestei ediţii, cunoscătorii vor găsi şi alte piese rare, cum ar fi precum spinelul roșu, rubine, safire, și, ca un element de noutate, diamante. Peste 180 de tipuri de pietre, cu forme şi culori diferite, au fost utilizate pentru realizarea bijuteriilor strălucitoare şi rafinate. Cei pasionaţi vor putea afla care sunt proprietăţile fiecărei pietre, ce se potriveşte zodiilor şi personalităţilor lor sau cum le pot influenţa starea de sănătate.

La târg sunt prezentate şi păpuşi Matrioşka, icoane, accesorii, brăţări, coliere, cercei şi alte obiecte din lemn, pentru care s-au utilizat peste 30 de tipuri de esenţe. Impresionante sunt şi decoraţiunile realizate din roci de sare din Himalaya, lămpi, ceasuri de masă şi vaze, care pe lângă efectul estetic au şi beneficii terapeutice pentru bolile de respiraţie.


Articol scris de Mădălina Nica, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II