monitorulcj.ro Menu
Actualitate

MONSTRUL din Dej. Un tată şi-a violat fiica minoră timp de 2 ani de zile

Un bărbat de 54 de ani a fost reținut pentru 24 de ore pentru viol și incest, infracțiuni comise asupra fiicei sale minore. Potrivit poliţiştilor, violurile au început încă din toamna anului 2012.

sursa foto: newsbv.ro

Minora de 15 ani a fost cea care și-a reclamat tatăl.

"La data de 21 iulie, ora 08:00, Poliţia municipiului Dej, a fost sesizată de către o minoră de 15 ani, din municipiul Dej, care reclama faptul că ar fi fost victima infracţiunii de viol", au declarat reprezentanții IPJ Cluj.


De doi ani fata a fost obligată de către tatăul său să întrețină raporturi sexuale.

"Începând cu toamna anului 2012, minora, când era doar în prezenţa tatălui său, ar fi fost constrânsă de acesta să întreţină raporturi sexuale cu el în locuinţa familiei", mai spun polițiștii clujeni.


Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat Judecătoriei Dej cu propunerea de arestare preventivă.

"În baza probatoriului administrat în cauză şi în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii l-au reţinut 24 de ore pe bărbat, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi incest. Bărbatul de 52 de ani, din municipiul Dej, urmează a fi prezentat Judecătoriei Dej cu propunere de arestare preventivă. În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi luarea măsurile legale care se impun, sub coordonarea unităţii de parchet competente", au declarat polițiștii.


Articol scris de Ana Racheleanu, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II