monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost trimişi în judecată în stare de arest

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost trimişi în judecată în stare de arest, luni, în dosarul în care fratele preşedintelui este acuzat că, prin intermediul lui Căpăţână, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentinţă favorabilă în procesul lui Bercea Mondial.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, în stare de arest, pe Mircea Băsescu pentru trafic de influenţă şi pe Marian Adrian Căpăţână pentru complicitate la această infracţiune.

Potrivit procurorilor, la începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-ar fi remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că fratele preşedintelui va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea dosarului în care Bercea era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot, dar şi pentru alte cereri incidente în acea cauză.


"Inculpatul Băsescu Mircea a lăsat să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor şi poate obţine o situaţie favorabilă pentru tatăl denunţătorului: fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei", au arătat procurorii în rechizitoriul trimis instanţei.

Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-ar fi dat lui Marian Căpăţână şi suma de 350.000 de euro, în acelaşi scop. Anchetatorii susţin că din suma totală de 600.000 de euro pe care Florin Anghel i-ar fi dat-o lui Marian Căpăţână, Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 de euro.


Marian Căpăţână este acuzat că şi-a însuşit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiţi de la Florin Anghel, pentru că ar fi mijlocit remiterea banilor.

În cauză a fost instituit sechestrul asigurător pe bunuri imobile aflate în proprietatea lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână.


Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Constanţa, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.