monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Amenzi de peste 67.500 lei pentru parcări neregulamentare

Poliţiştii locali au aplicat de la începutul acestei luni şi până în prezent 241 de sancţiuni contravenţionale şoferilor clujeni care au oprit, au staţionat sau au parcat neregulamentar pe domeniul public.

Amenzi de peste 67.500 lei pentru parcări neregulamentare

Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 67.600 lei. Verificările au fost efectuate, în special, pe străzile centrale – Avram Iancu, Republicii, General Traian Moşoiu, Rubin Patiţia, Cardinal Iuliu Hossu şi Horea, dar şi în alte zone din oraş.

“Prin aceste acţiuni, poliţiştii locali încearcă prevenirea unor incidente în trafic datorate parcărilor neregulamentare din intersecţii sau sensuri giratorii, care obturează vizibilitatea şoferilor sau pietonilor aflaţi în trafic”, au declarat reprezentanţii Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.  


În cazul în care cetăţenii sesizează astfel de nereguli, se pot adresa Dispeceratului Poliţiei Locale, la numărul de telefon 0264/598784, astfel încât echipa mobilă să intervină în cel mai scurt timp posibil pentru a-i sancţiona pe cei care încalcă legea.