monitorulcj.ro Menu
Actualitate

CRIZA DIN UCRAINA: Kievul nu va prelungi armistiţiul în estul ţării, anunţă Poroşenko

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko

Autorităţile de la Kiev nu vor prelungi armistiţiul în regiunile din estul Ucrainei, a anunţat preşedintele Petro Poroşenko în noaptea de luni spre marţi, în contextul în care acordul de încetare a focului a expirat luni seară.

"După ce am analizat situaţia, am decis, în calitate de comandant suprem al forţelor armate, să nu prelungim acordul unilateral de încetare a focului", a declarat Poroşenko, într-o adresare către naţiune, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei ucrainene.

"Vom ataca" separatiştii care controlează timp de două luni o mare parte a regiunilor Doneţk şi Lugansk, a afirmat el.


"Şansa unică de a aplica planul de pace nu a fost folosită. Acest fapt se datorează acţiunilor criminale ale insurgenţilor (separatişti). Ei şi-au declarat în mod public refuzul de a susţine planul de pace, în general, şi încetarea focului, în particular", a adăugat Poroşenko.

"El au încălcat într-un mod flagrant regimul de încetare a focului. Conducerea politică a separatiştilor şi-a manifestat refuzul şi incapacitatea de a controla acţiunile detaşamentelor sale teroriste", a apreciat preşedintele ucrainean.


Totuşi, Ucraina nu va abandona planul său de pace, a subliniat Poroşenko.

"Planul nostru de pace, în calitate de strategie pentru Ucraina şi Donbas, rămâne în vigoare", a afirmat el.


"Suntem dispuşi să revenim în orice moment la regimul de încetare a focului, când vom vedea că toate părţile depun eforturi pentru aplicarea prevederilor principale ale acestui plan de pace", a adăugat Poroşenko.

De asemenea, el i-a îndemnat pe insurgenţi să elibereze "toţi ostaticii" şi a dat asigurări că "forţele armate ale Ucrainei, Garda Naţională şi alte unităţi nu vor permite niciodată utilizarea forţei împotriva populaţiei paşnice".


Poroşenko a promis o amnistie tuturor insurgenţilor care renunţă la continuarea confruntărilor şi "depun benevol armele".

Recent, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut prelungirea armistiţiului în regiunile din estul Ucrainei.


Vineri, armistiţiul fusese deja prelungit cu 72 de ore şi a expirat luni seara, la ora 22.00 (22.00, ora României).

Insurgenţii proruşi din estul Ucrainei au atacat armata ucraineană de 108 ori în cele zece zile de armistiţiu, "omorând 29 de militari şi rănind alţi 69", a anunţat Ministerul ucrainean de Externe, citat de agenţia UNIAN.

"Numărul total de încălcări ale regimului de încetare a focului - 108, pierderile forţelor armate ale Ucrainei - 27 de morţi şi 69 de răniţi", se arată într-un mesaj postat pe contul de Twitter al ministerului ucrainean.